Orădeanul Varga Gabor a fost demis de la conducerea Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), după ce, la începutul lunii iulie, a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la un an şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. Varga conducea OSIM din toamna lui 2009, fiind numit de Emil Boc, iar decizia de eliberare din funcţie a fost semnată marţi de premierul Victor Ponta.

UDMR-istul a fost trimis în judecată, de procurorii DNA, alături de alţi şefi din OSIM, pentru un prejudiciu de 1.069.608 lei (echivalentul a 291.521 euro) provocat instituţiei, reprezentând plăţi nejustificate pentru mentenanţa unui sistem informatic, plăţi efectuate atât pentru licenţele aferente anilor 2007-2009 cât şi pentru serviciile suplimentare.

Plăţi degeaba

Potrivit rechizitoriului DNA, Varga Gabor, împreună fostul director economic al OSIM, Irina Văleanu, sunt acuzaţi că, în anii 2007, 2008 şi 2009, şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu la încheierea a trei contracte de servicii informatice în favoarea firmei ECSO&EXO S.R.L.

Concret, prin cele trei contracte s-a acceptat ca OSIM să plătească anual licenţa de utilizare a programului informatic EXMAN 3.W.3., deşi acea versiune de program fusese achiziţionată încă din anul 2002, fiind suficientă numai plata anuală a abonamentului pentru actualizarea programului şi asistenţă tehnică.

În plus, conform DNA, preţul plătit de OSIM pentru licenţa acordată pentru anii 2008 şi 2009, a fost majorat de 5,71 ori faţă de anul 2007. De asemenea, a fost acceptată, fără documente justificative, plata unor servicii suplimentare abonamentelor stabilite prin contract, servicii care reprezentau, de fapt, tot actualizări şi asistenţă tehnică.

Alţi şefi din OSIM au fost implicaţi în dosar pentru că au dat viza, la controlul financiar preventiv, şi au confirmat prestarea serviciilor suplimentare, respectiv au confirmat corectitudinea sumelor de plată fără documente justificative.

Inginer UDMR

În vârstă de 65 de ani, Varga Gabor s-a născut la Oradea, a absolvit Politehica din Timişoara în 1971, după care a fost inginer şi cercetător ştiinţific la Uzina de Alumină din Oradea (1971-1975), respectiv la Institutul de Cercetări Anticorosive, Lacuri şi Vopsele Bucureşti - Filiala pigmenţi anorganici Oradea.

La OSIM a ajuns în martie 1998, până în 2009 a fost director general, a stat apoi 10 luni consilier în aceeaşi instituţie, pentru ca în martie 2010 să revină la şefia instituţiei.

Membru fondator al UDMR Bihor, Varga a fost, în perioada 1990-1991, vicepreşedinte, iar în perioada 1991-1999 preşedintele filialei judeţene.