Judecătorii Curţii de Apel Oradea au respins cererea fostului rector Cornel Antal de a anula actul fostului ministru al Educaţiei Cătălin Baba, care nu l-a confirmat ca rector al Universităţii din Oradea, deşi câştigase detaşat alegerile.

Sentinţa a fost pronunţată luni, după un proces care a durat aproape doi ani, dar nu este definitivă, ci poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Contactat de BIHOREANUL, fostul rector a declarat că nu ştie încă ce va face pe mai departe. "Voi vedea. Mie mi-e bine acum", s-a rezumat să declare Antal.

În 2012, Cornel Antal a câştigat detaşat alegerile pentru rectoratul Universităţii în faţa liderului de sindicat Gheorghe Ionescu, însă ulterior nu a fost confirmat pe funcţie de ministrul Educaţiei de la acea vreme, Cătălin Baba. Printr-un ordin scris comunicat Universităţii, Baba invoca faptul că Antal este incompatibil, dat fiind că avusese deja două mandate de rector, iar Legea Educaţiei interzice ca un rector să ocupe această funcţie mai mult de două mandate.

În apărarea sa, Antal a invocat că aceeaşi lege stabileşte că un mandat de rector este de patru ani, ori el avusese un mandat plin, în perioada 31 martie 2008 - 31 martie 2012, şi unul de doar 8 luni, în perioada 30 iulie 2007 şi 30 martie 2008. "Domnul ministru argumentează că acel mandat de 8 luni e echivalent cu unul de 4 ani. Opt luni egal 48 de luni. În baza acestei egalităţi, eu sunt la al treilea mandat", declara, la acea vreme, Antal, care mai preciza şi că, înainte de a candida, primise garanţia mai multor jurişti din ţară, dar şi a fostului ministru al Educaţiei Daniel Funeriu că îşi depune o candidatură perfect legală.

În acelaşi document din 2012, Baba îşi arăta suspiciunea că alegerile de la Universitatea din Oradea au fost fraudate, fără însă să prezinte argumente concrete în acest sens. Ulterior, conducerea Universităţii i-a răspuns ministrului punctual, vizavi de fiecare suspiciune, la care Baba n-a mai reacţionat în niciun fel.