Fostul secretar de stat american Colin Powell a fost nevoit să ofere clarificări despre relaţia sa cu românca Corina Creţu, după ce un hacker a publicat corespondenţa prin e-mail între cei doi. "Un trădător al patriei", a scris hackerul pe wall-ul lui Powell pe Facebook, ataşând un link spre un drive Google cu e-mailuri primite de Powell de la Creţu în perioada 2010-2011.

Potrivit mai multor publicaţii citate de Gândul, Powell, în vârstă de 76 de ani, a primit numeroase mailuri de amor de la europarlamentarul PSD Corina Creţu, în vârstă de 46 de ani. În mesaje, Creţu îl numeşte pe Powell "dragostea vieţii mele". "Te-am iubit prea mult, prea mulţi ani. TU ai fost cea mai mare iubire a vieţii mele...", i-a scris Creţu lui Powell pe 14 noiembrie 2011, potrivit publicaţiei New York Daily News.

Corina Creţu i-a trimis şi numeroase fotografii, inclusiv în care apare în bikini şi într-o cadă, însă afecţiunea sa pentru generalul american pare că nu a fost niciodată împărtăşită. "Nu am crezut că la (vârsta de) 43 (de ani) pot să plâng atât de mult pentru un bărbat, ca o adolescentă", i-a scris ea în Ajunul Crăciunului, în 2010. Creţu părea în continuare îndrăgostită în 2011. "Nu spune nimeni să mergem în pat. Vreau doar să te văd, nimic altceva", i-a scris ea în acel an.

Fostul general de patru stele spune însă că nu i-a fost necredincios soţiei sale, Alma, cu care este căsătorit de aproximativ 50 de ani. "A fost o prietenie care a devenit foarte personală pe e-mail", a spus Powell. "Îmi trimitea fotografii frecvent. Multe fotografii de familie, cu nepoate ale ei, pe care le adoră, de la reuniuni de familie, de la şedinţe oficiale de lucru, de la căsătorie şi nişte poze în costum de baie... Niciodată nimic nepotrivit", a subliniat el.

Powell a declarat că a cunoscut-o pe Creţu în urmă cu aproximativ zece ani, în timp ce era secretar de Stat al fostului preşedinte George W. Bush, iar ea era purtător de cuvânt al preşedintelui României Ion Iliescu. El subliniază că s-au întâlnit personal "o dată sau de două ori" în ultimii opt ani.

Creţu, membră a Partidului Social-Democrat (PSD), a fost aleasă în 2007 membră a Parlamentului European (PE). În prezent, ea este vicepreşedintă a grupului Alianţei Progresive a Socialiştilor şi Democraţilor în PE. Ea s-a căsătorit de curând.

Powell a mai declarat că e-mailurile "de natură foarte personală" cu Creţu au "încetat acum câţiva ani". "Nu a existat nicio relaţie atunci şi nu există niciuna acum", a subliniat Powell, adăugând că a păstrat legătura cu ea şi au continuat să fie "prieteni". "Mă bucur că ea are o carieră de succes. Mă bucur că s-a căsătorit recent şi este fericită", a adăugat el.