După încheierea jocurilor din acest an şi în preajma sărbătorilor, câţiva dintre componenţii echipei FC Bihor s-au aflat miercuri la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 25 din Oradea, unde au adus spiritul sărbătorilor şi unde jucătorii au fost mesagerii Moșului, oferind surprize și multă bucurie celor mici.
Ioan Filip, Ionuț Ban și Ionuț Rus au fost cei care, pe lângă cadouri, au discutat cu copiii despre importanța unui stil de viață sănătos: mișcarea zilnică, alimentația echilibrată, odihna regulată și respectul față de părinți și educatori. Cu mult entuziasm, cei mici au învățat despre legume, fructe, apă și beneficiile sportului în viața de zi cu zi.
Fotbaliştii s-au jucat alături de copii, demonstrând că fotbalul unește și inspiră.
„La FC Bihor, credem cu tărie că educația și sportul merg mână în mână, iar pentru a avea o minte sănătoasă, avem nevoie de un corp sănătos. De aceea, mesajul a fost că este important să muncim atât la școală, cât și la sport, pentru că disciplina, perseverența și spiritul de echipă pe care le învățăm pe teren contribuie la succesul nostru în toate aspectele vieții. Sportul dezvoltă caracterul, iar educația deschide uși spre un viitor mai bun – împreună, ele formează o fundație solidă pentru generațiile viitoare”, a transmis clubul orădean de fotbal, într-un comunicat.
Aceasta a fost doar prima vizită dintr-un proiect amplu al FC Bihor, prin care „ne propunem să promovăm un stil de viață sănătos în școlile și grădinițele din județul Bihor”.
Clubul a dorit să aducă mulțumiri partenerilor de la MONOM - Fructe și Legume pentru „sprijinul oferit în acest proiect și pentru susținerea lor constantă!”.