Atacantul bihorean al echipei Benevento, George Puşcaş, a marcat, duminică, primul său gol în Serie A chiar împotriva echipei AC Milan. 

Meciul s-a încheiat cu scorul 2-2, iar astfel echipa lui Puşcaş, nou promovată, a obţinut primul punct din istorie în Serie A.

Potrivit Digi Sport, George Puşcaş a marcat golul în minutul 50 al partidei de pe Stadio Ciro Vigorito. Puşcaş a fost pe fază la un şut respins în faţă de Gianluigi Donnarumma şi a marcat din apropiere primul gol stagional şi primul al carierei sale în Serie A.

Fotbalistul bihorean în vârstă de 21 de ani a debutat în Serie A la începutul anului 2015 în tricoul celor de la Internationale Milano. El este împrumutat acum la Benevento şi, duminică, a fost pentru a patra oară titular.

George Puşcaş, născut în comuna Balc, joacă şi pentru naţionala de tineret a României. 

Merită amintit că, în iunie, tot Puşcaş a fost cel care a marcat golul promovării în Serie A pentru Benevento. 

Vezi primul gol al fotbalistului bihorean în Serie A aici!