Fundaşul orădean al echipei olandeze FC Utrech, Mihai Neşu, în vârstă de 28 de ani, a suferit în cursul zilei de marţi o accidentare serioasă la unul dintre antrenamentele echipei sale, ciocnindu-se cu un coechipier.

Potrivit presei olandeze, în urma impactului, orădeanul a căzut la pământ şi nu s-a mai putut ridica. Fiind conştient, i-a spus medicului echipei că nu îşi mai simte corpul de la bărbie în jos. Ulterior s-a descoperit că Neşu are o vertebră cervicală ruptă, drept pentru care în cursul zilei de marţi el urmează să fie operat.

Doctorul echipei, Simon Goedegebuure, a menţionat că deocamdată nu poate spune cât de gravă este accidentarea, mai multe detalii urmând să fie oferite abia după ce va fi efectuată operaţia. Despre perioada de recuperare a lui Neşu se va putea vorbi doar peste două săptămâni.

Tatăl fotbalistului orădean, fostul arbitru internaţional Mircea Neşu, a declarat că nu are prea multe detalii despre starea băiatului său. "Am vorbit cu noră-mea. Mi-a spus că Mihai este la spital şi aşteaptă şi ea mai multe amănunte de la medici. Doamne ajută să nu fie ceva mai grav!", a spus Mircea Neşu.

Născut în Oradea în 1983, Mihai Neşu este la al treilea sezon în Olanda. El evoluează la Utrecht din 2008, când s-a transferat de la Steaua. În acest sezon el a jucat in 29 de meciuri şi a marcat un gol.

UPDATE:

Marţi seară medicii olandezi au declarat că operaţia lui Neşu a fost o reuşită şi că mai multe date despre recuperarea sa vor fi oferite în zilele următoare, în funcţie de evoluţia stării de sănătate.