O delegație a Varadinum Foto Club a participat, în perioada 20–29 ianuarie 2026, la cea de-a 13-a ediție a Conferinței Internaționale de Fotografie desfășurate la Calcutta, India, la invitația Photographic Association of Dum Dum, una dintre cele mai vechi organizații de profil din Asia, fondată în 1957.

Evenimentul s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii din India și sub auspiciile Federația Internațională de Fotografie, organizație fondată în 1923 și recunoscută de UNESCO.

Din delegația română au făcut parte fotografi din mai multe orașe ale țării, printre care Oradea, București, Timișoara, Sighetu Marmației, Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc. Programul a inclus atât activități profesionale, cât și sesiuni ample de documentare fotografică în India rurală și urbană.

În primele zile, participanții s-au deplasat în zona rurală a regiunii Purulia, unde au vizitat sate tradiționale și arii naturale protejate, realizând fotografii de documentare a vieții comunităților locale.

Conferința propriu-zisă a avut loc în perioada 23–27 ianuarie, la Birla Industrial & Technological Museum, și a reunit peste 200 de președinți de cluburi de fotografie și artiști din întreaga lume. Printre invitații internaționali s-au numărat reprezentanți din Mauritius, Grecia și Marea Britanie, inclusiv conducerea Royal Photographic Society.

Temele dezbătute au acoperit un spectru larg al fotografiei contemporane: fotografie științifică și tehnică, digitală și AI, pictorială, de travel și fotografie generală. România a fost reprezentată și artistic: fotograful Ovi D. Pop a susținut lucrarea „Four Seasons”, o reinterpretare personală a trecerii timpului, realizată cu ajutorul dronei, având ca punct central o capelă izolată, amplasată în mijlocul unui câmp.

Pe durata conferinței, la intrarea principală a muzeului a fost vernisată expoziția „OUR Romania”, care a reunit lucrări ale membrilor delegației române, atrăgând atenția publicului internațional.

În ultima zi a evenimentului, mai mulți membri ai delegației au apărut îmbrăcați în veșminte tradiționale indiene, moment care a stârnit aprecierea și aplauzele participanților. Deplasarea s-a încheiat cu o nouă ieșire în afara orașului, într-un sat de pescari din apropierea Calcuttei, unde fotografii români au documentat viața de zi cu zi a localnicilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!