Politicieni în ipostaze inedite, scene emoţionante, accidente sau cadre care surprind viaţa cu toată cruzimea ei... O parte dintre cele mai reuşite fotografii din presa scrisă bihoreană pot fi admirate, începând de sâmbătă, la Galeria Euro Foto Art din Oradea, Piaţa 1 Decembrie.

Vernisajul expoziţiei, ce reuneşte imagini ale ziarelor Bihari Napló, BIHOREANUL, Crişana şi Jurnal Bihorean, s-a desfăşurat sâmbătă înainte de prânz, în prezenţa reprezentanţilor redacţiilor bihorene, dar şi a unor pasionaţi ai fotografiei. Preşedintele Asociaţiei Euro Foto Art, artistul fotograf Ştefan Toth, a explicat că expoziţia se doreşte o tradiţie şi că unul din principalele motive pentru care a organizat-o este în semn de preţuire a jurnaliştilor şi fotoreporterilor care colaborează cu asociaţia.

"Un motiv în plus pentru organizarea acestei expoziţii este că, de când mă ocup eu de arta fotografică, de peste 4 decenii, întotdeauna reporterii şi fotoreporterii au fost invitaţii noştri. Ei făceau reportaje despre expoziţiile noastre, dar noi niciodată nu am avut grijă să îi aducem în atenţie şi pe ei. Eu sunt bucuros şi doresc să le mulţumesc astfel pentru colaborarea pe care o avem", a spus Ştefan Toth.

Expoziţia este formată din 101 fotografii, realizate de fotoreporteri şi jurnalişti precum Simona Albinaru, Teodor Biriş, Dan Birta, Camelia Buşu, Crina Dobocan, Alex Guiaş, toţi de la Jurnal Bihorean, Pap István, Rencz Csaba şi Szeghalmi Örs, de la Bihari Napló, Szilagyi Lorand, de la BIHOREANUL, şi Remus Toderici, de la cotidianul Crişana. Singurul ziar care nu a răspuns invitaţiei lansate de asociaţie a fost Reggeli Újság.

"De data aceasata am decis să facem expoziţia doar pentru presa scrisă, dar pe viitor ne vom adresa şi fotoreporterilor online, şi celor de la revistele de cultură, şi celor individuali", a spus Ştefan Toth.

La rândul lor, reprezentanţii ziarelor, redactorul şef al JB, Camelia Buşu, redactorul şef adjunct al Bihari Napló,  Dérer Ferenc, şi redactorul şef al cotidianului Crişana, Daniel Man, i-au mulţumit şi i-au felicitat pe organizatori pentru iniţiativă.

"Forţa fotografiei de presă constă în faptul că dublează forţa informaţiei. Fotografia de presă fixează timpul, încremeneşte estetic şi emoţional un anumit moment. Fotojurnalismul relatează onest şi plasat în timp", a spus Daniel Man.

Imaginile expuse surprind momente inedite, unele chiar haioase, cuprinse de-a lungul timpului în ştiri şi reportaje, în viaţa politică, religioasă, civică, culturală şi sportivă din Bihor.

Printre cele mai apreciate imagini s-au numărat cele ale fotoreporterului BIHOREANULUI, Szilagyi Lorand, care a transmis o colecţie cu fotografii realizate în ultimii ani pe teren. Fostul preşedinte Traian Băsescu "luat la ţintă" de pistolul de jucărie al unui copil la Ştei, primarul Ilie Bolojan mutând de unul singur parapeţii la inaugurarea drumului rapid, copii jucându-se cu apa infectată la Tămaşda sau puradei dansând în mizeria şi sărăcia blocurilor NATO sunt doar câteva dintre instantaneele reprezentantului BIHOREANULUI.

O fotografie aparte, care a atras atenţia, a fost şi cea a fotoreporterului Crişanei, Remus Toderici, cu o maşină răsturnată într-un şanţ în dreptul unui panou publicitar ce îi întreba pe participanţii la trafic: "Trăiţi bine?".

Expoziţia fotoreporterilor este organizată în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai şi poate fi vizitată până pe 19 ianuarie, de luni până vineri între orele 8 şi 19. Accesul publicului este gratuit.