Fosta ministră a Turismului Elena Udrea a fost eliberată joi din Penitenciarul Târgşor, după aproape 4 ani de închisoare. La ieşire, ea a fost întâmpinată de soţul ei, Adrian Alexandrov, şi de avocaţi, iar în primele declaraţii făcute jurnaliştilor a criticat condiţiile de detenţie şi faptul că statul nu face absolut nimic pentru reintegrarea deţinuţilor.
"Puşcăria este foarte grea", le-a mărturisit ea jurnaliştilor, afirmând că abia aşteaptă să ajungă la fetiţa ei, care a vizitat-o de 125 de ori în închisoare.
"Primul lucru când ajung acasă aştept să o văd pe Eva (fiica ei - n.r.). E o surpriză pentru ea, i-am spus de atâtea ori că o să vin", le-a mărturisit ea jurnaliştilor, zâmbind.
Udrea a zis că i se pare că e o minune că e liberă. În total, ea a stat 3 ani şi 10 luni în închisoare, dintre care 3 ani şi o lună în Penitenciarul special pentru femei Târgşor.
"E greu şi o lună aici, cu atât mai mult 3 ani şi patru luni consecutiv. Am considerat că este o încercare de la Dumnezeu, îi mulţumesc fetiţei mele că a rezistat. Şi-a petrecut 4 ani din copilărie şi aproape toate sărbătorile în penitenciar. Mulţumesc mamei mele, soţului meu, avocaţilor mei", a spus Elena Udrea.
Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Asaltată de întrebările jurnaliştilor, ea a fost chestionată, între altele, dacă se gândeşte să plece din ţară, răspunzând că nu. "Vreau să-mi cresc copilul în România".
Întrebată dacă are regrete, Udrea a precizat că a făcut Gala Bute "cu mândrie şi poate ăsta e un păcat": "Am vrut să fac ce nu a putut să facă nimeni în România. Dacă ştiam că ăsta e costul şi o să stau departe de copilul meu 4 ani, nu aş mai fi făcut lucrul ăsta".
Elena Udrea: "Puşcăria este foarte grea"
De asemenea, ea a criticat decidenţii, spunând că statul nu face nimic pentru a-i reintegra pe deţinuţi. Afară "vorbim despre AI", iar înăuntru "ducem mâncarea cu căruţa", a exemplificat ea.
Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
"Puşcăria este foarte grea, condiţiile de aici din Târgşor... Sunt femei, sunt mame. Sigur, au greşit. Dar cine este fără de păcat? 10% de aici sunt în amânări, adică îndeplinesc condiţiile dar nu sunt eliberate. Nu sunt activităţi suficiente pentru că este lipsă de personal. În camere de 8 stau şi câte 14 femei, sunt uneori 50 de grade în cameră", a mai spus ea.
Elena Udrea a mai afirmat şi că în perioada în care a fost închisă a căutat să fie sprijin pentru femei. Udrea a mai spus că "puşcăria nu te reabilitează, şi pur şi simplu îngroapă aici oameni ani de zile". "Am lucrat cu femei extraordinare, care până la 50 de ani nu ştiau să scrie, să citească. Acum o să fac acelaşi lucru cu fetiţa mea, care intră clasa I. Au fost şi momente de care mă bucur. Am stat 3 ani şi jumătate aici", a mai arătat Elena Udrea, dând asigurări că nu îşi va uita colegele de celulă şi "Voi spune poveştile lor". "Sper să pot face multe lucruri pentru ele".
Cât despre politicienii de azi, "Măcar o lună să vină să stea în penitenciar, să vadă care sunt consecinţele lipsei lor de viziune", a răspuns aceasta, întrebată de jurnalişti ce mesaj l-ar adresa politicienilor.
Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Chestionată despre starea sa de sănătate, cu trimitere la faptul că la finalul lunii iunie ea a fost internată şi operată de urgenţă la Spitalul Judeţean din Ploieşti, Elena Udrea a arătat că acum se simte bine.
Ar fi avut noroc că în noaptea în care a făcut o criză de colecist nu a găsit pe nimeni la infirmerie, care i-ar fi dat un calmant şi i-ar fi acoperit simptomele. "Am intrat (în spital - n.r.) cu pancreatită acută. Dumnezeu a fost cu mine şi astăzi pot să ies pe această poartă pe picioarele mele", a zis Elena Udrea.
Cu acest prilej, ea a criticat şi sistemul medical din penitenciar, despre care a spus că practic e inexistent.
Întrebată dacă ar mai intra în politică, Udrea a afirmat: "Nu-mi mai trece prin cap". Apoi, a adăugat cu ironie "văzând cine face politică astăzi, m-ar bate gândul", însă a dat asigurări că nu va reveni, amintind că a ieşit din viaţa publică încă din 2018, ca să se ocupe de creşterea fiicei sale.
Aşa cum BIHOREANUL a mai arătat, Tribunalul Prahova a decis, joi, eliberarea condiţionată a Elenei Udrea din închisoare. Magistraţii au respins, practic, contestaţia declarată de DNA la prima sentinţă, a Judecătoriei Ploieşti, astfel că Elena Udrea poate părăsi penitenciarul imediat.
După cum se ştie Elena Udrea a încasat 6 ani de închisoare în dosarul cunoscut ca "Gala Bute", fiind încarcerată la Penitenciarul de Femei Ploieşti - Târgşorul Nou din 6 iunie 2022.
Elena Udrea a fost condamnată în mai 2022 la şase ani de închisoare pentru fapte de corupţie comise în perioada în care conducea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. În acest dosar, anchetatorii au arătat că ea a coordonat un mecanism prin care apropiaţii săi primeau bani de la firme interesate de decontări rapide din fonduri publice, pentru lucrări finanţate de minister.
Sumele ar fi fost direcţionate fie în interesul direct al fostului ministru, fie către PDL Bucureşti ori către Rudel Obreja, organizatorul Galei Bute, scrie Spotmedia.ro. În plus, Udrea ar fi forţat semnarea unor contracte ilegale de publicitate pentru gala sportivă.
Prejudiciul calculat de procurori în acest dosar a fost estimat la 3 milioane de euro, iar Udrea a fost obligată să restituie statului 9 milioane de lei.
Foto: Inquam Photos / Ovidiu Micsik