La Campionatele Naţionale de Tir Sportiv, desfăşurate în perioada 20-22 februarie, la Bucureşti, Francesca Pop a fost performera delegaţiei orădene, conduse de antrenorul Vasile Leţ. Orădeanca a ocupat prima poziţie în cadrul probei de pistol 40 de focuri aer comprimat, juniori, cu 474,1 puncte, ceea ce o califică pentru Campionatul European din Italia, de la Brescia.

"Această cifră o clasează pe un loc de frunte în topul tirului românesc", a declarat antrenorul Leţ, care s-a arătat foarte încântat de faptul că eleva sa de la Clubul Sportiv Universitar va putea reprezenta România la Europene.

Francesca a concurat la Naţionalele desfăşurate la Poligonul "Iosif Sârbu" şi la senioare, unde, cu rezultatul de 468,3 puncte, s-a situat a VI-a.

Dintre sportivii clubului, alte rezultate bune le-au obţinut la Bucureşti, la întrecerile rezervate juniorilor şi seniorilor, în probele de aer comprimat, Alexandra Keri, dar şi echipele de seniori şi junioare.

Astfel, Alexandra Keri s-a situat pe poziţia a III-a la puşcă 40 de focuri senioare, cu rezultatul de 488,9 puncte. La aceeaşi probă, dar pe echipe, formaţia CSU Oradea a ocupat locul II, în componenţa Alexandra Keri, Antonia Miclău şi Lorena Pop.

La pistol 60 de focuri seniori, echipa orădeană, formată din Szucs Csongor, George Sserfezi şi Daniel Petruţ, s-a situat de asemenea, pe treapta a II-a. Un loc II a obţinut şi echipa feminină de junioare la puşcă 40 de focuri, alcătuită din Eliza Molnar, Dianba Serfezi şi Romina Cuc.

În fine, pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere de la Naţionalele de la Bucureşti, s-a situat echipa de juniori în cadrul probei de 60 de focuri, formată din Daniel Petruţ, Teodor Iancu şi Daniel Zgabercea.

În afară de rezultatul de la individual al Francescăi Pop, antrenorul Vasile Leţ nu s-a arătat prea mulţumit de prestaţia sportivilor săi, declarând că aştepta mai mult de la echipa de senioare.

Campionatul European din Brescia va avea loc în perioada 28 februarie - 6 martie, iar în vederea lui, sportiva orădeană se va pregăti timp de trei zile la Arad.