La 33 de ani de la căderea comunismului, românii au încă vie amintirea Revoluţiei şi a primilor ani de libertate. Mai rar au, însă, ocazia să afle cum i-au văzut străinii pe atunci. "Mizerie, sărăcie, frică", aşa descrie atmosfera francezul Serge Grandvaux, ajuns prima oară în Bihor în vara lui 1990.
Impresionat de sărăcie, a revenit aici în fiecare an, mereu în satul Mişca, aducând ajutoare de la compatrioţi: haine şi alimente, medicamente şi jucării, chiar şi utilaje agricole ori cereale. După mai bine de trei decenii, încă este un binefăcător pentru săteni.
Agricultori, în sprijinul ţăranilor
Serge Grandvaux (75 ani) îşi aminteşte dimineaţa îngheţată de decembrie când, pe drum spre liceul din oraşul francez Mouchard, unde era profesor de economie, programul de divertisment de la radio a fost brusc întrerupt. Pe un fundal de ţipete şi zgomote de arme automate, ascultătorii aflau că în România începuse o revoluţie anti-comunistă. Nu bănuia în acea dimineaţă că el însuşi va porni, peste câteva luni, într-o aventură românească.
Mai mulţi agricultori din regiunea Arbois au decis să sară în ajutorul românilor, iar în februarie 1990 au trimis un convoi umanitar. Un prieten de-ai lui Serge, ungur de origine, a ales destinaţia: satul Mişca din comuna Chişlaz, Bihor. "Era aproape de graniţă şi a bănuit că este un sat maghiar", explică francezul, pentru BIHOREANUL.
"Un şoc teribil"
Serge n-a participat la această călătorie, dar a văzut înregistrările video făcute de prietenul său. "Când au ajuns în sat, cu camioneta plină cu haine şi mâncare, sătenii au intrat rapid în case, pentru că le era frică, nu ştiau dacă nu cumva era Securitatea. Filmările mi-au provocat un şoc teribil. Mizeria, sărăcia, frica erau peste tot", îşi aminteşte străinul.
Atunci a decis că vrea şi el să ajute, iar în august 1990, pe lângă camioneta trimisă de agricultori, Serge a venit cu maşina personală, plină cu obiecte folositoare. Un profesor din Mişca era singurul localnic vorbitor de franceză şi i-a ajutat pe străini. "Mişi mi-a devenit prieten bun. Şi astăzi, când vin în Bihor, dorm doar în casa lui", spune Serge.
Din poartă în poartă
Îşi aminteşte că, la acea primă vizită, localnicii au fost chemaţi pe ora 8 la căminul cultural, ca să primească haine. "La 5 dimineaţa, deja stăteau la coadă".
Fiecare sătean a putut să-şi aleagă ce haine dorea, dar nu prea multe, ca să le rămână şi altora. "Cel mai greu era să-i spun unui copil care avea mai multe jucării în mână că poate lua doar una", îşi aminteşte francezul.
Alimentele le-au împărţit din poartă în poartă, Mişi ştiind câte persoane locuiesc în fiecare casă. "Am pus pachetele într-o căruţă trasă de cal, cu care ne-am oprit la fiecare casă". Nu voiau să înmâneze donaţiile decât personal, ca să aibă certitudinea că fiecare îşi primeşte partea.
"Viaţă grea şi nedreaptă"
Reîntorşi în Franţa, Serge şi prietenii săi au înfiinţat o asociaţie, "Un canton pentru un sat" (cantonul fiind echivalentul unei comune în Franţa), şi au organizat baluri, serate şi "brocante" (pieţe la care oamenii puteau vinde orice), ca să strângă ajutoare pentru Mişca.
Pentru că li s-a reproşat că ajută doar ungurii, au adunat donaţii şi pentru Chişlaz, sat locuit de români. "An de an, am venit în Bihor cu două camioane. Am adus alimente, haine, medicamente, dar şi utilaje agricole sau grâu pentru însămânţat. După anii 2000, am adus şi calculatoare şi am ţinut cursuri pentru elevii din sat, ca să le folosească", povesteşte francezul.
Ce l-a determinat? "În sat erau multe persoane de vârsta mea, dar care arătau mult mai bătrâne. Fiecare bărbat sau femeie arăta, de fapt, cu 10-15 ani mai în vârstă decât era. Mulţi erau desculţi, cu picioarele crăpate, şi mi-am dat seama că au dus o viaţă grea şi nedreaptă", explică Serge. El, care a trăit în libertate, s-a simţit dator să ajute.
Ani la rând i-a şi fotografiat pe săteni, iar imaginile le-a expus în Franţa şi într-un album tipărit (foto). De asemenea, a scris despre ei într-o revistă lunară din regiunea Loire, unde era corespondent.
Bani pentru elevi
Serge continuă să vină cel puţin o dată pe an la Mişca, la prietenii săi Mişi şi Zsuzsa, dar niciodată cu mâna goală.
Aşa a făcut şi săptămâna trecută. "Eu şi câţiva prieteni am adunat bani şi am adus câte 270 de euro pentru fiecare dintre cele trei şcoli din Mişca şi Chişlaz, bani cu care profesorii pot cumpăra rechizite", zice francezul. An de an, fac aceeaşi donaţie.
Serge vrea să vină în continuare în Bihor, pentru că îi plac oamenii locului. A constatat că România a evoluat mult în ultimele trei decenii, dar e mâhnit că sărăcia încă nu a dispărut. Mişca, Chişlaz şi alte sate încă au nevoie de ajutor...