Fraţii Ioan şi Viorel Micula au ieşit din acţionariatul companiei hoteliere Turism Felix, care operează 5 hoteluri din Băile Felix.

Potrivit Profit.ro, magnaţii bihoreni şi-au vândut, vinerea trecută, acţiunile către SIF Oltenia pentru 7,5 milioane lei. Astfel, SIF Oltenia a ajuns la o deţinere de 24,5%, acţionar majoritar al companiei SC Turism Felix fiind în continuare SIF Transilvania.

Cei doi magnaţi bihoreni controlau 7,5% din acţiuni prin Rieni Drinks, parte din grupul European Drinks.

Turism Felix operează 5 hoteluri din Băile Felix, respectiv International (4 stele), Termal (3 stele), Nufărul (3 stele), Poieniţa (3 stele) şi Mureş (2 stele).

Profit.ro mai notează că SC Turism Felix a raportat la primele 9 luni ale anului un profit net de 5,32 milioane lei, în scădere cu 29,40% faţă de perioada similară a anului trecut. La 30 septembrie, compania avea active totale de 200,65 milioane lei, duble faţă de capitalizarea de piaţă, iar datoriile asumate erau de numai 10,40 milioane lei.

Turism Felix este listată la cota pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti din 2007 şi are astăzi o capitalizare bursieră de 114,1 milioane de lei, mai arată sursa citată.