Ioan şi Viorel Micula şi-au retras acţiunea de poprire a conturilor ROMATSA, la mai bine de o săptămână după ce Guvernul a decis să livreze 912,5 milioane lei, adică aproape 191 milioane euro, în contul datoriei mai vechi pe care statul o avea de plătit celor doi magnaţi. Anunţul a fost făcut în Ajun de Crăciun de premierul Ludovic Orban, care a arătat că mutarea vine tocmai ca urmare a demersului Executivului.

"În urma achitării de către statul român a titlului executoriu, Viorel Micula şi-a retras, prin executor, acţiunea de poprire a banilor. Judecătorul a dispus ridicarea popririi Eurocontrol care viza toţi banii. ROMATSA este salvată", a declarat Ludovic Orban, pentru HotNews.ro.

Potrivit sursei citate, gestul a fost confirmat prin decizia unei instanţe din Belgia, care a pronunțat sentința chiar marţi.

După cum BIHOREANUL a mai scris, situaţia de criză a pornit de la procesul intentat de cei doi fraţi, care au şi cetăţenie suedeză, pierdut de Statul Român în anul 2013 la Tribunalul internaţional de la Washington. Procesul priveşte ajutoarele de stat pe care magnaţii bihoreni ar fi fost îndreptăţiţi să le încaseze, dat fiind că au investit într-o zonă defavorizată.

Comisia Europeană a decis, însă, că ajutorul este ilegal şi a interzis României să plătească suma, fapt ce a dat naştere mai multor acţiuni în instanţă. Potrivit deciziei finale din 2013, România trebuia să plătească 85 milioane euro drept despăgubiri, din cauză că a anulat o serie de facilităţi oferite celor doi investitori. Dar, de atunci, suma s-a "rostogolit", ajungând la 394,9 milioane euro, cu dobânzi şi penalităţi.

În încercarea de a-şi recupera banii, fraţii Micula au dat în judecată Statul Român la mai multe instanţe, inclusiv în Luxemburg, Suedia, Marea Britanie şi SUA. De asemenea, avocaţii oamenilor de afaceri au încercat să-şi obţină banii blocând conturile unor companii de importanţă strategică, cum e şi ROMATSA, instituţia care dirijează traficul aerian de deasupra României.

ROMATSA, compania care dirijează tot traficul aerian din România se afla în pericol de a nu mai putea efectua serviciile de navigaţie aeriană din cauza problemelor financiare cauzate de popririle instituite de executorii celor doi magnaţi printr-o acțiune intentată în Belgia.

"Pe 24 decembrie e termen de judecată şi, dacă se menţine decizia instanţei, există risc major ca Romatsa să nu îşi mai poată păstra certificatul de furnizor de servicii. Romatsa dirijează traficul aerian acordând servicii pentru peste 1 milion de zboruri anual, iar ieşirea din funcţiune, adică pierderea certificatului, creează o problemă la nivelul Europei", declara premierul pe 13 decembrie, în aceeaşi şedinţă de guvern în care s-a decis, de urgenţă, plata sumei menţionate.