Tineri jucătorii ai clubului FC Bihor, fraţii Adrian Petricău (foto stânga) şi Valentin Petricău (foto dreapta) au fost convocaţi din nou la lotul naţional U19, pentru acţiunea de la jumătatea acestei luni, care va cuprinde două jocuri amicale în compania echipei reprezentative a Luxemburgului.

Cele două dispute ale naţionalelor U19 ale României şi Luxemburgului sunt programate marţi, 16 septembrie, de la ora 18, şi joi, 18 septembrie, cu începere de la ora 20, ambele în Luxemburg.

Lotul Românei, condus de antrenorul Doru Isac, s-a reunit sâmbătă, la Buftea, plecarea pentru Luxemburg este programată pentru luni, ora 14, iar revenirea în ţară, pentru data de 19 septembrie, ora 17.

Cei doi fraţi Petricău, care fac parte şi din lotul lărgit al primei echipe de seniori de la FC Bihor, au participat şi la acţiunea din Anglia a echipei naţionale, de săptămâna trecută.

Andy Asandului.jpgPrecum la acţiunea din Anglia, din lotul naţionalei U19 a României mai face parte un alt jucător bihorean, Andy Asandului (foto), de la LPS Bihorul.

Lotul naţionalei U19 a României pentru "dubla" din Luxemburg următorul: Răzvan Began (CFR Cluj) şi Răzvan Negrilă (Pandurii Tg. Jiu) - portari; Andrei Roman (Astra Giurgiu), Adrian Petricău (FC Bihor Oradea), Radu Crişan (Arieşul 1907), Robert Gherghe (FC Olt Slatina), Marius Halmaghe (Honved Budapesta), Valentin Petricău (FC Bihor Oradea) - Robert Căruţă (Ceahlăul Piatra Neamţ), Bogdan Danciu (LPS Buzău), Andy Asandului (LPS Bihor), Vlad Olteanu (FC Braşov), George Ionaşcu (Cremonese), Silviu Balaure (ACS Poli Timişoara), Ion Marian (CSM Rm. Vâlcea), Robert Vâlceanu (Steaua Bucureşti) - mijlocaşi;  Sadi Akari (Gloria Bistriţa) şi Andrei Ivan (CSU Craiova) - atacanţi.

Echipa naţionala U19 a României va debuta în preliminariile EURO 2015 luna viitoare când, în perioada 8-13 octombrie, va întâlni Georgia, Cipru şi Muntenegru într-o grupă de calificare care se va desfăşura la Tbilisi.