Frații Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată, marți, de DIICOT.

Controversații influenceri au fost dați pe mâna instanței împreună cu două femei, între care o fostă polițistă, alături de care au pus la cale un întreg mecanism prin care exploatau tinere în vederea traficului de persoane și nu numai.

„Prin rechizitoriul din data de 15.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus trimiterea în judecată (în stare de arest la domiciliu) a 4 inculpaţi, două persoane cu dublă cetățenie, britanică și americană, și doi cetățeni români, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată (față de fiecare inculpat în parte au fost reținute astfel: patru acte materiale, trei acte materiale, şase acte materiale și, respectiv, cinci acte materiale raportat la numărul de persoane vătămate), viol în formă continuată (două acte materiale), acces ilegal la sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, instigare la lovire sau alte violențe și lovire sau alte violențe”, a anunțat, marți, un comunicat al DIICOT.

Cei patru sunt acuzați că, la începutul anului 2021, „au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane”.

Fete racolate prin metoda loverboy

În total, sunt 7 victime identificate în acest caz, toate femei tinere.

Acestea au fost recrutate de cetățenii străini, prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente reale de iubire (metoda loverboy).

Tinerele au fost ulterior transportate și adăpostite în imobile din județul Ilfov, unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică (prin intimidare, supraveghere constantă, controlul și invocarea de pretinse datorii), au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de materiale având un astfel de caracter.

Cele 7 persoane vătămate identificate pe parcursul urmăririi penale au fost supuse la executarea unei munci, în mod forțat, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani încasate ca urmare a accesării materialelor de către utilizatorii platformelor”, subliniază procurorii.

Trei dintre victime s-au constituit parte civilă în procesul penal.

Forțată să facă sex 

„Cu privire la infracțiunea de viol s-a reținut că, în luna martie 2022, o persoană vătămată a fost constrânsă de unul dintre inculpați, prin exercitarea de violențe fizice și presiuni psihice, să întrețină în mod repetat relații sexuale (două acte materiale)”, arată informarea.

La un moment dat, una dintre victime a fost expusă pe internet în ipostaze indecente.

„Referitor la infracţiunile de acces ilegal la sistem informatic şi alterarea integrității datelor informatice s-a reţinut că, în luna octombrie 2021, unul dintre inculpaţi a accesat fără drept sistemul informatic aparținând uneia dintre persoanele vătămate şi a postat pe contul de socializare aparținând acesteia materialele pe care le-a obținut în această modalitate, care o înfăţişau pe aceasta în ipostaze compromițătoare”, au notat procurorii.

Când nu se supuneau, victimele erau bătute.

„Cu privire la infracţiunile de instigare la lovire sau alte violențe, respectiv lovire sau alte violențe, s-a reţinut faptul că, în luna octombrie a anului 2021, în scopul „pedepsirii” uneia dintre persoanele vătămate, care a refuzat să continue realizarea de materiale cu caracter pornografic şi a solicitat să i se permită plecarea din imobilul aflat în judeţul Ilfov, la instigarea unuia dintre inculpaţi, un alt inculpat a exercitat acte de violenţă asupra persoanei vătămate”, se mai arată în informare.

Bunuri de lux sub sechestru

Frații Tate au rămas și fără o parte dintre mașinile de lux pe care le aveau. Mai multe bunuri de lux au fost ridicate în vederea confiscării.

INQUAM Photos / Octav Ganea

„Prin rechizitoriu s-a solicitat confiscarea mai multor bunuri mobile şi imobile (indisponibilizate și sechestrate): 15 terenuri şi clădiri situate pe raza judeţelor Ilfov, Prahova şi Braşov, 15 autoturisme de lux, 14 ceasuri de lux, 2 lingouri şi o medalie, părţile sociale deţinute în cadrul a 4 societăţi comerciale, sumele de 86.580 lei, 52.650 euro, 17.430 USD şi 10.370 lire sterline şi suma de 21.080508 BTC, existentă în portofele de criptomonedă (aproximativ 384.904,789 USD), precum și obligarea inculpaților la plata unor cheltuieli judiciare avansate de stat în cuantum de 300.000 lei”, spun procurorii.

De asemenea, prin actul de sesizare s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la comiterea infracţiunilor de spălare a banilor, favorizarea făptuitorului, influențarea declarațiilor, trafic de minori şi trafic de persoane.

Atât frații Tate cât și femeile care i-au ajutat se află în continuare în arest la domiciliu.

Dosarul a fost înaintat spre soluționare Tribunalului Bucureşti.

După cum BIHOREANUL a mai scris, frații Tate au fost eliberați pe 1 aprilie din Arestul Poliției Capitalei. Ei și complicele lor se aflau în arest din 31 decembrie.

Foști kickboxeri deveniți faimoși în mediul online, cei doi au ajuns după gratii după ce procurorii DIICOT au făcut la finele anului trecut mai multe percheziții domiciliare, inclusiv la vila lor din București. Acolo, anchetatorii au găsit teancuri de bani, arme, un studio TV și o statuetă reprezentând o gorilă făcută din dolari, mai scrie sursa citată.

Ancheta a demarat, însă, în primăvara anului trecut, când în casa celor doi au fost găsite două tinere, o americancă și o româncă, ambele acuzând că au fost sechestrate. Atunci, frații Tate au fost audiați la DIICOT, dar eliberați.