Florin Piersic jr. vine, pe 8 iunie, la Oradea cu spectacolul "Freak Show", realizat după un material scris chiar de actor.

De altfel, Florin Piersic jr. este cel care semnează şi regia one man show-ului pe care-l va aduce pe scena Teatrului Regina Maria.

"Florin Piersic jr interpretează 13 personaje (miliardar de carton, muncitor pe şantier, bancher, pensionar, producător TV, profesor, cerşetor). Astfel, spectatorul are ocazia să urmărească evoluţia cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă", au transmis organizatorii de la Event Architects, care l-au adus pe 1 aprilie pe Horaţiu Mălăele la Oradea.

Biletele se pot cumpăra pe iabilet.ro şi la casieria Teatrului, la preţuri între 40 şi 100 de lei.