Municipalitatea orădeană se confruntă cu un exod al funcţionarilor. Pe lângă şefii de departamente care, încurajaţi de schimbările politice, şi-au găsit posturi mult mai bune la Bucureşti, nu mai puţin de zece salariaţi cu funcţii de execuţie, de la contabil la inginer şi topograf, şi-au luat adio de la Primărie în ultimele şase luni.

Funcţionarii au părăsit Primăria orădeană pentru posturi similare prin Borş, Săcădat sau chiar Hidişelu de Sus, unde câştigă cu cel puţin 250 lei pe lună mai mult şi beneficiază de toate sporurile permise de lege.

Exodul este rodul politicii de austeritate promovate de-a lungul timpului de fostul primar Ilie Bolojan, care, din raţiuni de economie, a eliminat treptat toate bonificaţiile, iar de anul trecut inclusiv tichetele de vacanţă.

În plus, funcţionarii care se transferă, chiar dacă fac naveta în fiecare zi, la ce volum de muncă au în comune prin comparaţie cu Oradea, chiar se pot considera în concediu...