Posterul ce i-a scandalizat pe francezi are sloganul "Fumatul înseamnă să fii un sclav al tutunului". Scopul agenţiei publicitare care l-a creat a fost scăderea numărului de fumători cu vârste între 13 şi 15 ani.

De aceea este arătată o adolescentă, aşezată în genunchi în faţa unui bărbat care o forţează să facă sex oral. În locul organului sexual al bărbatului, însă, pe afiş apare o ţigară.

Cei care au creat reclama spun că au vrut tocmai să şocheze prin această reclamă. "Foarte puţine campanii antifumat atrag atenţia tinerilor. Trebuie să foloseşti imagini extreme ca să le atragi atenţia", a spus unul dintre realizatorii ei. Tocmai de aceea, afişul a fost făcut şi cu un băiat pus într-o situaţie similară, adică obligat să facă sex oral cu un alt bărbat.