De la începerea sezonului rece, orădenii de pe strada Gheorghe Doja, dar și din alte zone, au drumurile cu gropi și noroi, ceea ce pe unii îi face să blesteme Primăria și impozitele majorate.

Responsabilitatea, însă, este a unei firme clujene, Nord Conforest, care a câștigat licitația organizată de Compania de Apă Oradea pentru introducerea rețelelor de apă pe străzi nemodernizate, dar și-a abandonat peste iarnă lucrările, așa că ulițele s-au transformat în tină.

Odată cu dezghețul, lucrurile s-au înrăutățit, locuitorii tronsonului neasfaltat al străzii Gheorghe Doja fiind nevoiți săptămâna trecută, din cauza mocirlei, să ocolească prin Paleu ca să ajungă acasă.

Ieșiți în teren să verifice situația, angajații Direcției Tehnice a Primăriei, printre care și șeful Serviciului Drumuri Publice, Cristian Ciursaș, au rămas și ei cu mașina împotmolită în noroiul de pe deal, autovehiculul fiind „eliberat” abia cu ajutorul constructorilor care ar fi trebuit să amenajeze drumul astfel încât să fie practicabil.

Desigur, după o zi la fața locului a fost trimis de urgență un autogreder pentru nivelarea terenului.

De unde concluzia că angajații municipalității ar trebui să iasă pe teren și pe celelalte 49 de străzi aflate în aceeași situație, poate așa lucrările se vor face mai repede...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!