Beatrice Şerb, consiliera personală a primarului penal al Beiuşului, Adrian Domocoş, prinsă în urmă cu trei ani că a furat 4.000 lei din poşeta unei colege de birou, a scăpat de probleme.
Dosarul deschis de Parchetul Beiuş pe numele furăcioasei - care mai e şi cumnată a preşedintei Judecătoriei Beiuş, Ancuţa Gavrilă - a fost luat de la procurorii locali de şeful lor de la "judeţ", Viorel Gavra, la o lună de la înregistrare, ţinut vreun an jumate lipit de fundul unui sertar din biroul fostului şef al secţiei urmărire penală, Adrian Iancu, şi predat apoi urmaşului său, procurorul Vasile Popa.
Care, în cele din urmă, l-a închis în aprilie 2011 pe motiv că fapta-i faptă, dar totuşi nu-i gravă, pe când Şerboaica este "un element tânăr şi la primul contract cu rigorile legii penale", motiv pentru care îi ajunge ca pedeapsă o amendă administrativă de 300 lei.
O fi vrut să spună "contact" domnul procuror, dar s-a băgat împieliţatul în seamă şi i-a îmbârligat degetele, căci Bihorel e convins de faptul că femeiuşca n-a făcut vreun contract, nici cu rigorile şi nici cu penalul. Eventual cu primarul...