Sfaturile polițiștilor de a nu lăsa obiecte de valoare la vedere, în autoturismele parcate, ar trebui ascultate de toți șoferii, pentru că furturile se petrec mai ales în zonele aglomerate din Oradea, la ore de vârf.

A pățit-o și proprietarul unei mașini parcate marți, în jurul orei 15.30, în fața localului Rivo de lângă Parcul I. C. Brătianu, și care a fost prădată de un hoț.

Bărbatul n-a fost intimidat de faptul că zona este una circulată ori că sunt camere de supraveghere în apropiere, care l-au surprins în flagrant atât pe el, cât și pe complicele care îi ținea de „șase”.

Ce-i drept, „misiunea” hoțului n-a fost grea: mașina nu era încuiată!

Cu complice

În imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zonă se vede cum hoțul traversează Aleea Ștrandului dinspre parc spre parcarea amenajată în fața localului și începe să dea târcoale autoturismului, privind în interiorul mașinii.

Deloc inhibat de alte autoturisme care circulau pe șosea, la câțiva pași de el, hoțul profită de faptul că mașina nu a fost încuiată și deschide portiera din dreapta, se întinde peste scaun și pare să scotocească în mașină. După câteva secunde, cu diferite obiecte în mâini, iese din autoturism, închide ușa și traversează din nou strada, de data aceasta în fugă, și pleacă spre centrul parcului.

La câțiva metri de el se află un alt bărbat, care i-a fost complice la furt și a avut misiunea de a ține de „șase” în timp ce hoțul a prădat mașina. Cei doi au plecat împreună din zona parcului.

Proprietarul autoturismului prădat a depus, joi, o plângere la Poliția Bihor. „În urma plângerii penale, depuse în cursul dimineții de 18 iulie a.c., polițiștii Biroului Furturi din Autoturisme – Poliția Municipiului Oradea, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au întocmit dosar penal în cauză și efectuează cercetări, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, în vederea identificării autorilor și pentru recuperarea prejudiciului”, a declarat joi pentru BIHOREANUL comisarul-șef Alina Fărcuța, purtătoarea de cuvânt a Poliției Bihor.

Mai bine preveniți!

Furtul s-a petrecut în plină zi, într-o zonă circulată și foarte aproape de centrul Oradiei, ceea ce nu este deloc o anomalie: cele mai multe furturi auto au loc în centrul urbei, în miezul zilei, un motiv în plus pentru șoferi să fie mai vigilenți, să se asigure că și-au închis mașinile, chiar dacă se îndepărtează pentru scurt timp, și să nu lase obiecte de valoare la vedere.

Pe de altă parte, nu e pentru prima oară când este prădată o mașină aflată în fața unui local, unii hoți obișnuind să „vâneze” clienții restaurantelor și cafenelelor din centrul Oradiei, tocmai ca să le verifice mașinile după ce aceștia se așază la masă.

Ca să nu devină victime, orădenii trebuie să își ia măsuri de precauție. „În acest context, polițiștii le recomandă cetățenilor să își încuie întotdeauna autoturismul, chiar dacă îl părăsesc doar pentru câteva momente și să nu lase în autovehicule bunuri de valoare, sume de bani, telefoane, laptopuri, portmonee, genți, documente, cărţi de credit etc. Bunurile de valoare lăsate la vedere în autovehicule, chiar și pe timpul zilei, reprezintă adevărate tentații pentru infractori!”, a mai spus Fărcuța.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!