Un bărbat de 54 de ani, din comuna Satulung (județul Maramureș), a fost reținut de polițiștii orădeni, fiind cercetat pentru furt după ce ar fi sustras portmoneul unui orădean în timp ce acesta își încărca cumpărăturile în portbagaj. Incidentul s-a petrecut în spatele Pieței Cetate.
Potrivit informațiilor transmise miercuri de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei au dispus, la 2 decembrie, reținerea bărbatului pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Prejudiciul este semnificativ: portmoneul furat conținea documente, carduri bancare, 1.000 de euro și 2.200 de lei, adică în total 7.285 de lei.
Comunicatul IPJ descrie și modul în care s-a produs furtul. „Din cercetările efectuate de polițiștii orădeni a rezultat că, la data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 12.22, acesta ar fi profitat de neatenția unui bărbat, care își depozita cumpărăturile în portbagajul autoturismului personal, parcat în spatele unei piețe agroalimentare din municipiul Oradea și i-ar fi sustras, din buzunarul hainei, un portmoneu, care conținea diverse documente, carduri bancare, 1.000 de euro și 2.200 de lei”.
Polițiștii continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a documenta întreaga activitate infracțională și pentru a recupera prejudiciul.