Oradea l-a făcut pe Gabriel Liiceanu să vorbească despre „întruparea unei utopii”. Invitat vineri seară la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în cadrul primei ediții Bookfest Oradea, filozoful și scriitorul în vârstă de 84 de ani și-a început conferința despre „Cărțile care ne-au făcut oameni” cu aprecieri pentru oraș și pentru Ilie Bolojan.
A urmat o călătorie prin cărți, cu povești, amintiri și trimiteri la politica de astăzi, pornită de la întrebarea ce ar trebui să citească oamenii ca să știe mai bine ce să facă cu propria viață.
„Hrană spirituală” peste țară
Scaunele cafenelei erau ocupate, treptele amfiteatrului la fel, iar la etajele care se deschid spre spațiul central al bibliotecii se adunaseră alți curioși. Printre cei care au rămas în picioare, în lipsa locurilor, s-a numărat și primarul Florin Birta. În public se aflau scriitorul Radu Paraschivescu și politologul Cristian Preda, invitați și ei la salonul de carte găzduit de Sinagoga Sion, dar și scriitori și oameni de cultură orădeni, între care Mircea Pricăjan, Mihai Maci și Alexandru Seres.
După cuvântul de deschidere al directoarei Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” Bihor, Ancuța Șchiop, autorul și cronicarul literar Dan-Liviu Boeriu a făcut prezentarea invitatului conferinței „Cărțile care ne-au făcut oameni”. L-a prezentat pe Liiceanu în cele trei ipostaze ale sale - scriitor, intelectual public și editor -, de la „Jurnalul de la Păltiniș” și „Apel către lichele” la înființarea editurii Humanitas.
„Aș spune că ne-a învățat că libertatea nu este un dat natural, care vine așa, din cer, că pentru libertate se fac niște sacrificii. Și dacă generația noastră a fost suficient de norocoasă încât să nu știe ce sacrificii trebuie să faci pentru libertate, are generația asta măcar obligația morală să afle ce s-a întâmplat înainte și să respecte trecutul recent”, a spus autorul orădean.
„Nu cred că există o persoană mai potrivită să țină o conferință despre «Cărțile care ne-au făcut oameni» decât cel care, în 1990, într-un elan, i-aș spune, aproape iluminist, s-a hotărât să arunce peste țară cu toată hrana spirituală de care societatea românească a fost văduvită și de care avea nevoie, fără să știe încă câtă nevoie are”, a încheiat Dan-Liviu Boeriu.
„Utopia” din Oradea
Înainte de a ajunge la lista de lecturi, Liiceanu a explicat de ce întâlnirea de la Oradea este specială pentru el. „Sunt emoționat pentru că sunt în orașul care își datorează aspectul domnului Ilie Bolojan”, a spus el, remarca fiind urmată de aplauze.
A evocat apoi reacțiile ostile stârnite de articolul său „Oare poate fi clonat Bolojan?”, publicat în 2025 pe platforma Contributors, în care îi aprecia premierului de atunci rezultatele administrative și caracterul. „La un moment dat, trăind în România de atâta vreme, mi-am dat seama că singurul criteriu al reușitei este cantitatea de ură pe care o poți stârni”, a spus Liiceanu.
De această dată, impresiile despre Oradea veneau și după un tur al orașului pe care, după cum a povestit, Florin Birta i-l făcuse în seara precedentă. „Nu cred că sunteți cu totul conștienți de universul de conviețuire, de universul uman în care trăiți”, le-a spus Gabriel Liiceanu celor prezenți. „Și ceea ce-mi spun, uluit, de ieri întruna este că nu mi-am imaginat niciodată să am contact cu întruparea unei utopii”, le-a mărturisit celor din sală. „Pentru că ceea ce pesemne că nu știți este că trăiți într-o utopie”, a spus scriitorul, adăugând că va dezvălui mai târziu de ce.
A revenit la această idee când a ajuns la una dintre întrebările centrale ale conferinței: cum este posibilă conviețuirea? Atunci a enumerat confesiunile întâlnite la Oradea și a apreciat apropierea dintre comunitățile religioase drept o reușită rară. În ochii săi, ceea ce a găsit în Oradea contrastează cu dificultatea omenirii de a trăi împreună: „Acest ideal omenirea nu-l poate obține la o scară mare. E un miracol că dumneavoastră l-ați obținut la scara a 200.000 de locuitori. E un miracol”.
O listă fără diplomă
În fața publicului, filozoful a ținut să lămurească de la început rostul listei sale de 111 titluri, prezentate drept „Cărțile care ne-au făcut oameni”: „Scopul ei nu este să devii cult, în așa fel încât să faci față la o discuție într-un salon cultural”.
Nici pregătirea pentru o meserie nu era miza selecției. Spre deosebire de bibliografiile profesionale, parcurgerea ei nu se încheie cu o diplomă, a subliniat el. Ceea ce ar putea oferi este, în formularea sa, „cultura existenței”. „Ce cărți trebuie să citești ca să ajungi să te descurci cu viața cu care te-ai pomenit în brațe?”, a întrebat Liiceanu. „În clipa în care ne naștem, nu ni se pune în buzunarul existenței noastre modul de întrebuințare al vieții”, a adăugat el.
Lectura ar trebui să-l schimbe pe cititor, a explicat invitatul serii, ajutându-l să asimileze ceea ce generațiile dinainte au lăsat mai valoros. Selecția sa trece prin istorie, literatură, eseuri, filozofie și memorii, grupate în opt categorii.
Grecii din noi și întrebarea despre Rusia
Una dintre ele, „Lista strămoșilor”, propune o genealogie culturală în care cititorul își recunoaște moștenirea în lumea grecilor și romanilor, în creștinism, Renaștere sau Iluminism. Liiceanu le-a spus celor prezenți că sunt, într-o anumită măsură, și greci antici, prin ceea ce au primit de la acea civilizație.
De la această moștenire, expunerea a trecut la rupturile istoriei. Vorbind despre „Lumea de ieri”, de Stefan Zweig, a evocat Europa în care călătoriile între marile orașe păreau o promenadă, înainte ca războaiele să o transforme într-un spațiu al măcelurilor. Referirile la totalitarism și la „Fenomenul Pitești”, de Virgil Ierunca, au adus discuția și spre experiența cruntă a comunismului românesc.
Un loc distinct în selecție îl are „Pachetul rus”. Pornind de la „Scrisori din Rusia”, de marchizul Astolphe de Custine, Liiceanu a dezvoltat o interpretare severă a raportului dintre supunerea față de conducător și dorința de cucerire. A folosit expresia „un popor bolnav” și a descris un mecanism prin care supunerea din interior se transformă în violență împotriva altor popoare. „Toți trăiesc în mintea unui singur om. Viața lor depinde de voința unui singur om”, a spus filozoful despre modelul de putere pe care îl critica.
Legăturile cu actualitatea au reapărut și în alte momente. La prezentarea volumului „Partea Diavolului”, de Denis de Rougemont, a vorbit despre minciuna oferită publicului drept adevăr și i-a vizat explicit pe Vladimir Putin și Donald Trump, despre care a spus că „mint de rup”.
„Pastile spirituale”
Conferința a avut, uneori, și ritmul unei seri de lectură. Pentru categoria cărților de noptieră, Liiceanu a propus texte scurte, la care cititorul să poată reveni toată viața, privindu-le ca pe niște „pastile spirituale”.
Au urmat nuvele - „cele mai frumoase ale lumii” - și întrebări despre felul în care își trăiește omul viața. Liiceanu a povestit cum, după ani în care predase „Ființă și timp”, de Heidegger, o întrebare a unui student l-a pus în fața faptului că filozoful german nu oferă exemple de existență autentică. Acasă, i-au venit în minte câteva nuvele, între care „Moartea lui Ivan Ilici”, de Lev Tolstoi, și „Cei morți”, de James Joyce. Prin personajele acestor texte, a vorbit despre viața consumată în convenții, despre apropierea morții și despre momentele în care omul ajunge să se confrunte cu sine.
La „Cei morți”, nuvela care încheie volumul „Oameni din Dublin”, l-a amintit și pe traducătorul aflat în public: „Tradus de Paraschivescu, splendid”. A citit finalul, în care ninsoarea cade peste cei vii și peste cei morți, și a spus despre el: „Ăsta este unul dintre cele mai frumoase sfârșituri care s-au scris pe lume”.
Înainte de încheiere
Încheierea, anunțată de Liiceanu în repetate rânduri, a tot întârziat: de fiecare dată, un alt titlu de pe ecranul din sală îl făcea să continue. Au încăput și o amintire din plimbările cu Constantin Noica la Păltiniș, și aprecieri pentru traducerea „Eseurilor” lui Montaigne realizată de Vlad Russo, și reflecții despre promisiunile pe care se sprijină viața în comun, din „Condiția umană”, de Hannah Arendt. „Da. Dragii mei, ne oprim, pentru că n-am cum să domin un subiect de genul… N-am cum”, a recunoscut invitatul serii.
Întreaga listă de 111 titluri se găsește pe site-ul editurii Humanitas, dar și mai jos.
La final, mai mulți dintre cei prezenți s-au apropiat de Gabriel Liiceanu pentru un autograf sau doar ca să-i strângă mâna. Întâlnirea cu cititorii orădeni continuă sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 13, la Sinagoga Sion, cu lansarea volumului „Doar un prieten de cuvinte”, de Gabriel Liiceanu.
„Cărțile care ne-au făcut oameni”: