Senatoarea PSD Gabriela Firea a născut, marţi, cel de-al treilea băieţel pe care îl va chema Zian, după numele de botez al părintelui Arsenie Boca, anunţă Mediafax. Băieţelul Gabrielei Firea şi al primarului din Voluntari Florentin Pandele are 3 kilograme şi 400 de grame şi 50 de centimetri

"Azi, de ziua Sfintei Muceniţe Irina, mesagera păcii şi a credinţei, a venit pe lume, la Maternitatea Sanador, fiul nostru Zian Mihail! Are 3,4 kg si 50 cm si a primit nota 10 de la prof. Poiană, cel care a avut grijă de el pe tot parcursul sarcinii", a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook, unde au fost postate şi trei fotografii cu băieţelul.

Gabriela Firea şi Florentin Pandele mai au un băieţel în vârstă de trei ani. Senatoarea PSD mai are un băiat de 20 de ani din căsătoria anterioară.