Regulile sunt valabile doar pentru unii. Primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi soţul ei, Florentin Pandele, primarul din Voluntari, au intrat, luni, în clasă alături de copiii lor, în prima zi de şcoală, deşi accesul părinţilor în şcoli a fost interzis în contextul pandemiei de Covid-19.

Mai mult decât atât, nici Firea, nici Pandele nu au purtat măşti, deşi se aflau într-un spaţiu închis. Informaţia s-a aflat fiindcă Gabriela Firea a publicat pe pagina sa de Facebook fotografii legate de prima zi de şcoală, inclusiv cea din clasa copiilor. Ulterior, ea a şters poza contestată de mulţi internauţi, care au taxat-o pe politiciană pentru tupeu. 

Contactată de G4Media.ro, Gabriela Firea a confirmat că a intrat în clasă împreună cu copiii ei: "Da, toţi părinţii şi copiii mici au acces, doar în grupuri de 5, pentru a prelua manuale. Noi ne-am dus foarte dimineaţă, pentru că aveam o programare la doctor cu cei mici, nu era încă nimeni sosit în şcoală. Nu am interacţionat cu alţi părinţi sau elevi. Am purtat măşti în interior. Le-am dat jos 30 de secunde pentru o fotografie."

Ceilalţi părinţi din România care şi-au însoţit copiii în prima zi de şcoală au fost nevoiţi să se despartă de ei la poarta instituţiei. 

UPDATE: 

Marţi, reprezentanţii Poliţiei Capitalei au declarat că se fac verificări în urma apariţiei fotografiilor cu Gabriela Firea şi Florentin Pandele în sala de clasă alături de copiii lor.