PC Bihor a convocat, miercuri, la prânz o conferinţă de presă în care vicepreşedinţii filialei judeţene, Dorin Corcheş şi Claudiu Gligor, au vorbit despre alegerile locale din 2016, precum şi despre contextul politic actual din Oradea.

La întâlnirea cu presa, cei doi PC-işti au scos însă şi câteva "perle".

"Sper ca în urma acestei noi alianţe Oradea şi orădenii să nu aibă de suferit. Nu înţeleg foarte exact momentul în care s-a dorit această schimbare a majorităţii", şi-a început Dorin Corcheş discursul pe marginea noii alianţe politice din Consiliul Local.

Vorbind despre noua majoritate, Corcheş şi-a exprimat speranţa ca UDMR Bihor să nu "profite negativ" de PNL. "Îmi doresc ca noul participant la guvernarea locală, UDMR, care a făcut lucruri bune în Oradea, dar cunoscându-le stilul, să nu profite negativ de o astfel de conjunctură. În momentul în care ne vom apropia de finalul anului, proiectele importante vor trebui încheiate - şi ştiind că PNL-ul nu va mai avea un partener în PSD - să nu profite negativ de această chestiune şi să-şi preseze aliaţii pentru scopuri mai puţin fireşti", a spus vicepreşedintele PC Bihor.

Totodată, el şi-a exprimat speranţa că PSD nu va încerca să se răzbune blocând, prin intervenţii guvernamentale, anumite proiecte ale oraşului. "Sper să depăşească momentul delicat colegii din PSD, să dea dovadă de înţelepţiune şi să primeze interesul oraşului şi orădenilor", a declarat politicianul.

În aceeaşi conferinţă de presă, vicepreşedintele PC Bihor, Claudiu Gligor, a amintit că, în 2016, Partidul Conservator are de gând să aibă proprii candidaţi şi să nu se alieze cu un alt partid. În discursul său, Gligor a reuşit şi el o exprimare deloc reuşită. "Noi avem două persoane importante pe care le promovăm şi ne mândrim cu ele. Mă refer la domnul preşedinte Daniel Constantin şi la vicepreşedintele Cristian Piedone, pentru că sunt două exponate (sic!) de oameni care şi-au făcut meseria şi şi-o fac în continuare", a spus Claudiu Gligor.

"Da, sunt exponatele noastre. Trebuie să ne mândrim cu ele", a continuat acesta văzând reacţiile contrariate ale jurnaliştilor prezenţi.