Reuniunea de joi a Parlamentului, în cadrul căreia noii deputaţi au depus jurământul de credinţă, s-a lăsat cu bâlbe, noii aleşi făcând gafe după gafe.

Liviu Dragnea, de exemplu, a uitat să pună mâna pe biblie când a rostit jurământu, iar un alt deputat PSD, Iulian Iancu, a plecat de la tribună cu tot cu ea, chiar dacă după el urmau alţi colegi la rând.

Unul dintre cele mai ciudate gesturi l-a făcut însă UDMR-istul bihorean Cseke Attila, care a ales să meargă cu biblia de acasă. Presa centrală speculează că probabil proaspătul deputat a apreciat că jurământul nu i-ar fi valabil dacă ar jura pe o biblie ortodoxă, "în condiţiile în care este de o altă confesiune creştină". În cazul reprezentantului comunităţii musulmane, lucrurile au fost şi mai clare: jurământul a fost rostit cu mâna pe Coran şi s-a încheiat cu formula "Aşa să-mi ajute Allah!", scrie rtv.net.

Unii deputaţi au simţit nevoia să adauge la jurământ şi cuvinte în limba maternă. Unul dintre deputaţii UDMR, Csabo Eden, a fost primul care a deschis seria adaosurilor la jurământ cu câteva cuvinte rostite în maghiară. Şi Mădălin Voicu şi-a întărit jurământul în ţigăneşte.

Un alt caz ieşit din comun a fost cel al lui Remus Cernea, liderul Mişcării Verzilor, care a preferat să jure cu mâna pe Constituţie, şi nu pe Biblie, pe motiv că e ateu.

Cea mai amuzantă a fost bâlba comisă de reprezentantul minorităţii italiene, Mircea Grosaru, care în loc să rostească "deputat", a înlocuit primul "t" cu un "l".

Pe de altă parte, şapte dintre deputaţi aleşi la alegerile parlamentare din 9 decembrie au avut probleme la validarea mandatelor din cauza unor documente lipsă, printre aceştia fiind Petre Roman şi Oana Mizil.