Toţi cei care iubesc frumosul şi vor să ştie ce aptitudini au artiştii tineri de azi sunt invitaţi să admire lucrările absolvenţilor promoţiei 2021 ai Departamentului de Arte Vizuale al Facultăţii de Arte a Universităţii din Oradea.

Pe simezele Muzeului Ţării Crişurilor vor fi expuse lucrările de pictură, grafică, design şi arte decorative.

Vernisajul va avea loc pe 15 iulie, cu începere de la ora 17, urmând ca, de la ora 19, în acelaşi generos spaţiu al celei mai importante instituţii muzeale bihorene, să aibă loc o prezentare de modă, organizată în parteneriat cu agenţia MModels România.

"Colegii expozanţilor, viitorii noştri muzicieni, care se pregătesc în cadrul Departamentului de Muzică al Facultăţii de Arte, vor susţine scurte intervenţii muzicale, menite să îmbogăţească atmosfera evenimentului", a transmis Universitatea din Oradea, printr-un comunicat de presă.