Eveniment la limita ridicolului, sâmbătă, când filiala Bihor a Asociației Comunelor din România (ACOR), condusă de primarul de Pomezeu, Ioan Șora, a decis să organizeze o scurtă festivitate, menită să destindă frunțile unor aleși locali, dar și să „perieze” oameni aflați la conducerea țării.

Intitulat pompos „Gala de decernare a premiilor anuale ACOR Bihor”, evenimentul n-a fost unul atractiv nici pentru premianți, nici pentru cei 82 de membri ai organizației.

Pe lângă amfitrion, au fost prezenți doar doi edili de comune din Bihor, Florin Copos (Dobrești) și Sandu Săsăran (Holod), alți primari rezumându-se să trimită secretari ori alți angajați ai primăriilor, ca să-i reprezinte. Iar din rândul premianților, n-a fost nici unul prezent!

Premianții de la fruntea țării

De altfel, gala a început cu 40 de minute întârziere tocmai pentru că președintele ACOR Bihor, Ioan Șora, a mizat pe prezența prefectului Dumitru Țiplea, care însă n-a mai apărut. Astfel, singur la prezidiu, primarul din Pomezeu a dat startul ceremoniei, menționând din capul locului că premianții, deși au primit invitațiile, unii chiar personal de la edilul bihorean, nu au putut fi prezenți, ba din cauza mini-vacanței prilejuite de Ziua Națională, ba pentru că alte misiuni i-au ținut în București.

Totuși, Șora le-a citit numele și a prezentat publicului plachetele și diplomele pregătite cu numele președintelui Klaus Iohannis, premiat pentru eforturile de menținere a păcii în România, al premierului Nicolae Ciucă, care a primit un premiu pentru buna guvernare, și al miniștrilor Petre Daea (Agricultură), Cseke Attila (Dezvoltare), Tanczos Barna (Mediu) și Marcel Boloș (Proiectelor Europene).

Lista i-a mai cuprins pe șeful cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, și secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Adrian Foghiș, de origine bihorean. Șora n-a mai menționat ce merite concrete au oficialii din Guvern, pentru aceste premii.  

Au avut altă treabă...

Pe lângă oficialii din București, au primit premii simbolice de la ACOR Bihor și lideri județeni: prefectul Dumitru Țiplea, președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan, și primarul Oradiei, Florin Birta. Nici unul dintre aceștia n-a fost prezent la eveniment și nici n-a trimis vreun reprezentant.

„În acest context, urmează să transmitem aceste premii către distinșii miniștri și președintele României, urmând ca la alte evenimente să avem mai multă atenție în ceea ce privește comunicarea la firul ierbii”, a declarat Șora.

Întrebat dacă interpretează în vreun fel absența premianților ori a altor primari din Bihor, președintele ACOR Bihor a declarat că n-a primit confirmări scrise de la invitați, așa că pune lipsa lor pe seama treburilor mai importante din București ori, în cazul liderilor din județ, pe mini-vacanța din această săptămână.

„Nu cred să fie un mesaj către asociație”, a declarat Șora, menționând că ACOR Bihor are o activitate bogată, inclusiv prin asigurarea serviciilor de audit ori de urbanism pentru comune din județ.

Pentru ca amfitrionul să nu se necăjească prea tare, avocata Gabriela Mihuț, o colaboratoare a ACOR Bihor, a ținut să precizeze că „nu este nimic tendențios în neparticiparea premianților”, iar evenimentul de sâmbătă „este un mare câștig pentru județul Bihor”.

Deocamdată, singurii câștigați au fost cei circa 30 de participanți, care au avut ocazia să participe, la finalul ceremoniei, la o degustare de vinuri alese.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!