Boxerii cluburilor CS Crişul şi Gym Mar Strong vor concura duminică pentru a obţine locuri cât mai bune la Gala Gongului Orădean care va aduce în ring şi sportivi din Ungaria, Zalău, Baia-Mare, Arad, Sighetu-Marmaţiei şi Cluj Napoca.

Ajunsă la cea de-a 30-a ediţie, Gala Gongului Orădean se va desfăşura pe categoriile cadeţi, juniori, tineret şi seniori la băieţi şi junioare şi senioare la fete. "La noi este o problemă cu sportivii pentru că din octombrie ne-au scos de la sala din Velenţa şi ne antrenăm la Sala Sporturilor. Mulţi nu mai vin pentru că este departe pentru ei", a spus antrenorul Mihai Micloş, de la CS Crişul, luni într-o conferinţă de presă. Chiar şi aşa cluburile orădene vor trimite în ring aproximativ 10 sportivi, care se vor bate pentru locurile I la categoriile lor.

Competiţia este organizată de Clubul Crişul în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) Bihor şi Asociaţia Judeţeană de Box.

Lupte cu tradiţie

DJST Bihor organizează alături de LPS Bihorul şi CS Transilvania "Cupa Crăciunului" la volei masculin pentru grupa de vârstă 10-14 ani. Competiţia, care va avea loc pe 17 decembrie la în sala Liceului cu Program Sportiv, îi va premia cu medalii şi diplome pe câştigători. În plus, toţi concurenţii vor primii pachete cu cadouri de Crăciun.

Tot în această săptămână, DJST Bihor organizează în colaborare cu Clubul Felix şi Liceul cu Program Sportiv Bihorul, Memorialul "Iosif Tozser", unul dintre puţinii sportivi bihoreni care au participat la Olimpiadă. Iosif Tozser a ocupat locul 6 la Olimpiada din 1936 de la Berlin la lupte libere. "Aceasta este cea de-a 18-a ediţie a competiţiei, iar în acest an aniversăm şi 80 de ani de la înfiinţarea Federaţiei Naţionale de Lupte chiar la Oradea", a afirmat Bucur Potre, de la CS Felix. Concursul, în care se vor întrece cadeţi şi juniori de la LPS şi CS Felix va avea loc pe 18 decembrie la sala LPS. La finalul competiţiei, se va organiza o reuniune a foştilor luptători bihoreni. "Sunt invitate fostele glorii ale luptelor şi vor fi înmânate diplome onorifice", a mai spus Bucur Potre.