Organizatorii celei mai mari campanii de voluntariat, "Let's Do It, Bihor", au ales să recompenseze măcar simbolic bihorenii care au făcut curăţenie în zonele verzi din judeţ.

La o gală de premiere ţinută miercuri seară în sala mare a Primăriei, organizatorii au invitat reprezentanţii instituţiilor partenere, companiilor şi şcolilor din Bihor, adică a tuturor factorilor care au făcut ca la acţiunea din septembrie să se adune 11.816 de voluntari bihoreni. De altfel, numărul mare al voluntarilor a clasat Bihorul pe locul trei din ţară.

Membrii echipei de coordonare "Let's Do It, Bihor" au pregătit diplome de merit pentru toate instituţiile ori companiile implicate în campanie. Prea puţini dintre invitaţi au şi răspuns invitaţiei la gală, însă cei care şi-au ridicat diplomele au garantat că şi la campania de anul viitor vor fi cel puţin la fel de activi. În acelaşi timp, cu toţii au precizat cât şi-ar dori ca Bihorul să nici nu aibă nevoie de voluntari în curăţenie, ci să fie un judeţ fără gunoaie.

Tot ca parte din recompensă, voluntarii premiaţi au luat parte şi la câteva momente de magie susţinute de cunoscuţii Eduard şi Bianca şi au putut vedea fotografii vechi cu Oradea, într-o expoziţie anume realizată.