Controlul făcut joi de comisarii Gărzii de Mediu Bihor în Parcul Natural Apuseni, după ce un clujean a arătat ce distrugeri au provocat tăietorii de lemne pe drumuri forestiere şi platouri din apropierea Padişului, a scos la iveală că aceştia aveau autorizaţiile necesare pentru a coborî copacii doborâţi din păduri, dar nu au respectat condiţiile impuse de Administraţia Parcului Natural Apuseni.

"Am făcut constatările, măsurători, fotografii, vom pune datele cap la cap şi le vom confrunta cu documentele şi hărţile. Unele dintre acele condiţii – cum ar fi gestionarea deşeurilor, transportul - nu au fost respectate", a declarat BIHOREANULUI Mihai Togor, comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor.

Potrivit acestuia, în zonă au fost identificaţi cinci agenţi economici şi toţi aveau autorizaţiile necesare pentru valorificarea lemnului în zonă, aşa cum prevede procedura pentru avizarea exploatărilor lemnoase în zonele protejate. Însă, APNA le-a impus acestor firme peste 20 de condiţii şi, din câte se pare, acestea nu le-au respectat în totalitate.

De asemenea, comisarii de mediu au descoperit nereguli şi cu privire la modul de gestionare a deşeurilor. "Am identificat autorii, vom stabili măsurile necesare şi sancţiunile, care pornesc de la 20.000 lei", a mai spus Togor.

Legat de informaţiile privind interzicerea campării în Parcul Natural Apuseni, Togor susţine că informaţia ajunsă în spaţiul public este incompletă. "Noi am interzis proprietarului terenului, adică Primăriei Pietroasa, campările pe terenurile deţinute pentru că trebuie să respecte Legea picnicului şi Legea ariilor protejate pentru campare. Dacă era Plan de management şi regulament aprobat pentru Parcul Natural Apuseni, acolo erau reglementate şi posibilităţile şi regulile de campare. Dar acest plan nu există", a mai spus şeful Gărzii de Mediu Bihor.

Citeşte pe această temă şi articolul:

"Imagini revoltătoare în Apuseni: Cum distrug tăietorii de lemne o arie protejată (FOTO)"