Începând din această lună, Garda de Mediu Bihor s-a mutat într-un sediu nou, pe strada Armatei Române nr. 1/A.

Până acum, instituţia funcţiona pe Bulevardul Dacia nr. 25/A, unde continuă să-şi aibă sediul Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor, datele de contact ale instituţiei au rămas neschimbate. Bihorenii pot face sesizări sau cereri telefonic, la numărul +40374.826-522, prin fax la numărul +40259.432-863 sau prin e-mail, la adresa cjbihor@gnm.ro.

„Precizăm faptul că Garda Naţională de Mediu nu are dispecerat, dar asigură permanenţa în afara programului de lucru, în cazuri de poluări accidentale”, a mai transmis Garda de Mediu Bihor.

Echipa de permanenţă a comisarilor de mediu este contactată de alte instituţii cu dispecerat: Administraţia Bazinală de Apă Crişuri (ABA Crişuri), Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor (APM Bihor) sau Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana (ISU Crişana).

De asemenea, poluările accidentale pot fi anunţate de bihoreni şi la numărul unic de urgenţă 112.

Incubator de instituţii

Clădirea în care funcţionează acum Garda de Mediu Bihor este în vecinătatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, a Muzeului Ţării Crişurilor şi a Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai şi a fost construită, în 2008, de Consiliul Judeţean Bihor, cu destinaţia "Incubator de Afaceri Euroregional". 

Până în acest an, imobilul cu două etaje a fost sediul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România – Ungaria (BRECO), care în primăvară s-a mutat pe strada Gheorghe Doja nr. 5.

În clădirea de pe strada Armatei Române nr. 1 se va muta şi Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate Bihor, care în prezent funcţionează într-un spaţiu din cadrul Primăriei Sânmartin.