Comisarii Gărzii de Mediu Bihor au prelevat, miercuri, probe din apa Peţei, după ce Marius Hărduţ, şeful Fundaţiei Life Tineret, ONG cu activităţi ecologiste, a reclamat că în pârâu sunt deversate dejecţii menajere. O echipă de specialişti a mers acolo, pentru a verifica sesizarea orădeanului.

"Nu se deversau ape menajere, ci apă de foraj de la lucrări de construcţii şi suspensii. S-au prelevat probe şi rezultatele le vom primi în cinci zile. S-a identificat şi sursa, lucrările s-au sistat, iar reprezentanţii societăţii au fost invitaţi la sediul Comisariatului, pentru a prezenta documente privind activitatea pe care o desfăşoară", a declarat BIHOREANULUI comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor.

Se pare că firma cu pricina a deversat apele rămase în urma diferitelor activităţi de construcţie în reţeaua de canalizare pluvială, care la rândul ei ajunge în Peţa. Totuşi, spun comisarii, substanţele ajunse în pârâu nu au provocat mortalitate piscicolă, aşa cum susţinea Hărduţ. "Nu au fost găsiţi peşti morţi", a precizat Togor.

După ce vor verifica întreaga activitate a firmei, comisarii de mediu vor stabili dacă şi ce sancţiuni se impun.

Citeşte pe această temă şi articolul: Poluare pe Peţa: Resturi menajere, deversate în pârâu, în zona Nufărul (VIDEO)