După ce, anul trecut, 27.000 de bihoreni s-au programat online la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Prefectura Bihor a decis că momentul este oportun pentru a introduce programările exclusiv online la acest serviciu.

Aşadar, de la 1 martie, oricine va dori să înmatriculeze sau să radieze o maşină va trebui să-şi facă o rezervare pe internet, iar nimeni nu va mai trebui să stea, din timpul nopţii, la coadă, pentru a obţine un număr de ordine. 

"Instituţia Prefectului judeţului Bihor continuă să îmbunătăţească serviciile oferite cetăţenilor prin oportunitatea de a-şi face rezervare exclusiv online pentru serviciile oferite de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Acest lucru pentru cetăţean înseamnă mai multă predictibilitate şi încredere în serviciile prestate, precum şi o însemnată economie de timp şi de resurse", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Prefectură.

Astfel, arată documentul, se vor elimina complet cozile de aşteptare, deoarece odată ce a făcut o rezervare prin internet, fiecare cetăţean va trebui să se prezinte cu maxim 5 minute înainte de data şi ora programată, fără să mai trebuiască să obţină un alt număr de ordine. Aşa cum se ştie, anul trecut, săptămâni la rând la acest serviciu au fost cozi uriaşe, oamenii punându-se la uşa instituţiei cu noaptea în cap, numai pentru a obţine numere de ordine.

"Sistemul de rezervare online are un grad de complexitate redus, motiv pentru care poate fi folosit de către oricine şi poate fi accesat de pe orice dispozitiv, fiind disponibil 24/24, 7 zile din 7", se mai arată în comunicatul Prefecturii.

Rezervarea online se va face pe site-ul Prefecturii, http://bh.prefectura.mai.gov.ro, la meniul Servicii Publice, Permise auto şi înmatriculări, Programare online.