Organizată de Primărie şi de operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service, campania de curăţenie de toamnă s-a încheiat, aşa că din această săptămână orădenii nu mai pot să-şi lase gunoaiele la colţ de stradă decât cu riscul de a fi amendaţi.
În cele două săptămâni ale campaniei, desfăşurate în prima parte în jumătatea de oraş de pe malul drept al Crişului Repede, iar apoi în cea de pe malul stâng, orădenii s-au debarasat de circa 300 tone de deşeuri voluminoase: piese vechi de mobilier, mochete, biciclete, materiale textile, uşi, geamuri . O cantitate mai mică decât în trecut, când se strângeau în medie câte 500 tone de gunoaie.
Cetăţenii care n-au apucat să-şi cureţe până acum casele şi curţile vor trebui să aştepte primăvara ca să scape de deşeurile voluminoase fără a plăti în plus pentru ridicarea lor. Cum campania de curăţenie generală s-a încheiat, depozitarea gunoaielor pe domeniul public al deşeurilor este, până atunci, strict interzisă. Oricine va fi prins abandonând deşeuri, indiferent de tipul acestora, va fi sancţionat de agenţii Poliţiei Locale cu amenzi între 1.000 şi 2.000 lei.