Direcția Regională Antifraudă 6 Oradea se pregătește să aibă un nou șef, pe Romeo Roșca, în prezent șef de serviciu în cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor, unde a fost o vreme chiar director interimar, în perioada 2017-2019, când titularul funcției, Ioan Mihaiu, a fost prefect.

Aflat săptămâna trecută în concediu, Roșca își aștepta numirea pentru săptămâna aceasta, ca interimar, pe filieră PSD, pentru a-l înlocui la șefia Antifraudei pe juristul Adrian Lucian Candrea, și acesta numit tot provizoriu, în iulie 2020.

Colegii finanțiști comentează că Roșca s-a remarcat profesional mai degrabă cu umplerea biroului de icoane, marele său merit fiind devotamentul față de Mihaiu, fără să se molipsească însă de la acesta cu prea multe cunoștințe de specialitate.

Dar, cu așa guvernare, cine mai crede că profesionalismul ar fi criteriul promovării în funcții?

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!