Revenit la Oradea după ce a participat la şedinţele Senatului României, Gavrilă Ghilea, finanţatorul principal al clubului Luceafărul Felix, l-a vizitat pe portarul Dumitru Paul, aflat încă internat la secţia de chirurgie II a Spitalului Judeţean din Oradea, după intervenţia chirurgicală suferită sâmbătă dimineaţă.
Şeful clubului i-a dat asigurări portarului, rămas fără un rinichi după ciocnirea cu Dosso din meciul cu UTA, că atât el cât şi clubul Luceafărul îi vor fi alături, indiferent de ce decizie va lua în privinţa carierei.
"Este regretabil că s-a ajuns în această situaţie nedorită şi asta în primul rând din cauza superficialităţii cu care Paul a fost investigat la spitalul din Arad. Nu căutăm vinovaţi, pentru că fapta este consumată, iar băiatul a rămas fără un rinichi, dar până când asemenea greşeli nu se vor plăti, vom avea în continuare victime. Paul este un băiat deosebit, am văzut că are o stare bună, optimistă. Se va face bine şi rămâne de văzut dacă îşi va continua activitatea în sportul de performanţă. Clubul Luceafărul, eu personal, îi vom fi alături de el indiferent de ce decizie va lua. Acum important este să se facă bine, iar apoi va avea timp să decidă ce va face", a declarat Ghilea.
Şi antrenorul cu portarii de la Luceafărul, Marius Popa, a criticat modul în care a fost diagnosticat sportivul la Arad. "Vă daţi seama că dacă accidentul se petrecea în altă parte de ţară, s-ar fi putut ajunge la un eveniment tragic, jucătorul ar fi putut face hemoragie internă pe autocar. Şi ce făceam cu el?", a spus Popa, care are o problemă acum şi de portari la Luceafărul, în condiţiile în care Paul nu poate evolua, singurul goalkeeper cu experienţă fiind Sălăjan.
În altă ordine de idei, fondatorul clubului aşteaptă ca echipa să obţină un rezultat pozitiv în meciul de sâmbătă cu ACS Poli Timişoara, programat la Sânmartin, de la ora 11, rezultat pe care băieţii să-l poată dedica lui Dumitru Paul.