Reprezentanţii societăţii Distrigaz Vest susţin că între furnizorul de gaz şi municipalitate nu există diferenţe de opinii pe marginea racordării cazanului şi turbinei preluate de Termoficare din vechiul CET direct la reţeaua Transgaz.
"Între Primăria Municipiului Oradea şi Distrigaz Vest SA nu există diferenţe de opinii şi nici relaţii contractuale", se menţionează într-un comunicat al societăţii transmis BIHOREANULUI, în replică la textul Arşi la gaz! Cum a ajuns firma Distrigaz în supărări cu Primăria.
Potrivit Distrigaz, care a fost până săptămâna trecută furnizorul de gaz al cazanului vechi, tarifele de distribuţie pe care le practică reflectă investiţiile făcute şi au fost avizate anual de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei.
"Activitatea de distribuţie efectuată de Distrigaz Vest este reglementată de către ANRE, care stabileşte modul de calcul şi percepere al tarifului de distribuţie către clienţii finali, tarif care are la bază volumul şi valoarea investiţiilor pentru realizarea reţelei de distribuţie la consumatorul final pe teritoriul administrativ al municipiului Oradea", arată documentul, cu referire la adaosul de 27% practicat peste tariful Transgaz.
Furnizorul de gaz susţine că nu a avut cunoştinţă de racordarea cazanului direct în conducta magistrală. "Nu este de compentenţa Distrigaz Vest de a verifica modul în care s-a efectuat acest racord. Aceste atribuţii revin exclusiv Autorităţii de Reglementare în domeniu, care urmăreşte şi verifică respectarea cerinţelor tehnice şi a cadrului legislativ aplicabil", spun reprezentanţii Distrigaz.
Reprezentanţii Primăriei şi ai societăţii Termoficare au anunţat săptămâna trecută racordarea cazanului şi turbinei preluate din vechiul CET, alimentate până atunci de către Distrigaz, direct în magistrala Transgaz la fel ca în cazul centralei construite cu ajutorul unei cofinanţări europeane. Conform municipalităţii, măsura luată permite operatorului de termoficare să economisească din diferenţa de tarif circa 16,4 milioane lei pe an.