În 11 ani de școală, m-am obișnuit ca în fiecare dimineață să îmi îmbrățișez colegii de clasă, care au fost sau îmi sunt prieteni buni. Când ceasul se apropia de ora 8, povesteam cu colega de bancă ce s-a mai întâmplat și cum ne-am pregătit, sau nu, pentru ore. Dacă mi-ar fi spus cineva în februarie că rutina avea să dispară, nu aș fi crezut.
Este primul an în care majoritatea elevilor chiar își doreau să înceapă școala. Conexiunea dintre elevi, prieteniile legate și momentele petrecute împreună completează actul educațional. Indiferent de cât de mult încearcă unii profesori să facă lecțiile online interactive (îi pot număra pe degetele de la o mână), noi depindem unii de alții, de lecţiile, pauzele și chiulurile împreună.
Deși suntem generația online, dacă nu avem persoane în jurul nostru care să ne facă să ne ridicăm ochii din telefon, ci din contră, ne afundă mai tare în el, vom fi o generație de roboței, care vom uita ce înseamnă conexiunea umană.
Ca națiune, nu suntem pregătiți pentru digitalizarea sistemului și chiar mai puţin pentru „școala online”, oricât de comodă și interesantă ar părea. Nu putem acumula la fel de multă informație utilă, ca atunci când eşti fizic în fața profesorului și poţi trece noțiunile prin filtrul personal și poţi selecta ce ai nevoie din pagini întregi de teorie.
Sunt de acord cu regulile implementate și pun la rândul meu sănătatea mea și a familiei mele pe primul loc, iar organizarea școlii mele este una acceptabilă situației; deși nu confortabilă, e realistă.
În ciuda măsurilor drastice din școli, cred că toată lumea e conștientă că în afara acesteia, elevii petrec timp împreună. E adevărat, nu în grupuri la fel de mari precum colectivul de 30 de elevi al unei clase, dar ne bucurăm în continuare de frumusețea adolescenței și ne facem amintiri într-un mod cât se poate de responsabil. Le vom povesti asta nepoților, începând cu: „Pe vremea mea, era pandemie globală, însă...”.
Lorena-Clara Rus
Elevă în clasa a XI-a D
Colegiul Național „Emanuil Gojdu”