Conduşi de profesoara Margareta Markovits, elevii claselor V-VIII de la Şcoala Generală 11 au demarat un proiect prin care speră să lumineze sărbătorile unora dintre colegii lor mai necăjiţi.

Cu sprijinul liceenilor de la Colegiul Mihai Eminescu şi de la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, copiii de la Generală 11 au strâns atât bani, cât şi alimente, pe care le vor dona colegilor proveniţi din familii cu situaţie materială modestă.

Proiectul, denumit „Cea mai generoasă clasă", a început cu confecţionarea de felicitări pentru Ziua Femeii, în urma vânzării acestora elevii obţinând 1.000 de lei.

De asemenea, câţiva dintre elevii implicaţi în proiect au convins clienţii unui supermarket din Rogerius să doneze din produsele neperisabile cumpărate pentru copiii cu care soarta nu a fost generoasă.

Toate sumele şi produsele strânse se vor transforma în pachete pentru 65 de elevi.