Fost jurnalist la Pro TV, devenit între timp un popular vlogger în domeniul tehnologiei, George Buhnici a stârnit revoltă pe internet, după mai multe declaraţii controversate cu privire la modul în care, în opinia lui, femeile ar trebui să aibă grijă de corpul lor și despre „ce vor să vadă bărbații când merg la mare”. 

George Buhnici a acordat un interviu reporterilor emisiunii Antena Stars în timp ce se afla la festivalul Neversea, care a avut loc între 7 şi 10 iulie în Constanţa. 

La un moment dat, fostul jurnalist a încercat să facă şi o glumă legată de aspectul soţiei sale, Lorena, care se afla lângă el, spunând că este norocos că soția sa „arată ca o minoră”, spre deosebire de alte fete tinere. Totodată, el le-a transmis femeilor să meargă la sală, căci bărbații vor să vadă corpuri tonifiate la mare. 

„Venim la mare ca să vedem piele, aş vrea ca pielea aia să n-aibă vergeturi. Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală. Pentru că de ce? Dacă vrei să vii la mare, îmi arăţi piele şi sigur vrei să ne împrietenim, ar trebui să mă convingi şi cu altceva decât cu decolteul. Putem fi de acord că e normal să ne uităm la ţâţe şi la buci? Aia vreau să văd la mare! Asta vor să vadă bărbaţii la mare! Eu am noroc că am o nevastă care arată ca o minoră. Asta e şansa vieţii mele. Jur. Uită-te la ea!", a spus Buhnici în timp ce arăta spre soţia sa. Mai mult, fostul jurnalist a pus-o să facă o piruetă, ca publicul să-i poată admira și partea dorsală. 

Goerge Buhnici îl întreabă apoi pe reporter câţi ani îi dă soţiei sale, iar acesta spune că arată de 25 de ani. „Dar nu-i minoră, cum ai zis!", a spus apoi reporterul. „Auzi, dacă-ţi spun vârsta adevărată o să înţelegi că e minoră! Că dacă scazi cât i-ai dat tu cu cât are ea, minoră iese!", i-a răspuns Buhnici.

La scurt timp după apariţia declaraţiilor sale în spaţiul public, George Buhnici a fost aspru criticat, dar și ironizat în diverse postări pe internet. Oamenii îi transmit lui Buhnici că celulita nu trece neapărat cu mersul la sală, dar și că el nu ar trebui să critice aspectul fizic al altora. 

„Te credeam băiat inteligent, dar ai devenit un mare bădăran, George”, i-a scris un urmăritor pe pagina de Facebook. 

O femeie a comentat tot acolo: „Legenda spune că am ajuns pe pagina aceasta după ce am citit gogomaniile individului legate de aspectul femeilor. Uită că si el a iesit de 'undeva' și că are o mamă care, cel mai probabil, e plină de 'însemnele vieții'. Zic sa îl lasam să se bucure zilele astea de o notorietate mai mare, căci va urma declinul...

Pentru declarațiile sale lipsite de bun simț, Buhnici a fost ironizat și de persoane publice. 

„Nu inteleg de ce toata lumea s-a oparit ascultandu-l pe Buhnici. El e un mascul perfect, care daca-si da jos tricoul il baga in fibrilatii de Brad, iar sotia lui - atat am retinut - arata ca o minora, iar asta e de bine”, a comentat ironic scriitorul și bloggerul Silviu Iliuță. Tot el a scris: „Totusi, ce inseamna sa te bage Pro tv pe post, sa iti dea prompter, sa iti dea audienta, sa te frezeze, sa te perieze ca sa arati gigea, sa te faca sa pari foarte destept, iar apoi sa deschizi gura pe cont propriu timp de 30 de secunde si sa spulberi orice iluzie”. 

De asemenea, Centrul Filia, un ONG românesc care promovează drepturile femeilor în societate şi egalitatea de gen, a transmis un mesaj, pe Facebook, legat de declaraţiile lui Buhnici.

„Nu, George, nu e normal să vrei să vii la plajă să obiectifici femeile şi să le arunci priviri libidinoase. #feministreminder: corpurile noastre nu sunt obiectul plăcerii bărbaţilor, valoarea noastră ca femei nu este dată de felul în care ne percep bărbaţii în raport cu standardele lor. Nu mergem la «săliţă» să ai după ce să întorci capul pe stradă, ci sunt alegerile noastre privind propriul stil de viaţă. Îţi reamintim că genul acesta de reacţii şi comportamente se încadrează la hărţuire. Ne-a şocat inadecvarea acestei declaraţii şi lejeritatea cu care George Buhnici promovează sexualizarea minorelor. La 41 de ani este mai mult decât problematic ca «minorele» să fie standardul tău de frumuseţe şi atracţie fizică", au scris reprezentanţii Centrului Filia.

Buhnici e unul dintre cei mai urmăriţi vloggeri din România, cu peste 311.000 de urmăritori pe Instagram, 638.000 pe Facebook, 1,14 milioane de abonaţi pe YouTube şi 210.000 pe TikTok.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!