Actorul american George Clooney a fost arestat, vineri, la Washington, în timp ce manifesta în faţa ambasadei Sudanului, unde protesta faţă de crimele de război comise, în opinia sa, de administraţia de la Khartoum în partea de sud a acestei ţări. Clooney a fost eliberat după câteva ore, după ce a plătit o cauţiune de 100 de dolari, scrie Mediafax.

La puţin timp după ce a fost eliberat, Clooney a fost întrebat cum a fost scurta sa şedere după gratii. "Foarte greu, vă puteţi imagina. Aţi fost vreodată într-o celulă cu tipii aia?", a răspuns glumind actorul. Actorul şi alţi 15 protestatari, inclusiv tatăl lui Clooney, au fost arestaţi după ce au refuzat să plece din faţa Ambasadei Sudanului, vineri dimineaţa, la Washington.

În acelaşi timp cu George Clooney a fost arestat şi tatăl actorului, jurnalistul Nick Clooney, dar şi Martin Luther King III.

Actorul american, purtând barbă şi fiind îmbrăcat într-un pulover albastru, a spus în faţa numeroaselor camere de luat vederi prezente la faţa locului că solicită guvernului sudanez să permită comunităţii internaţionale să trimită ajutoare umanitare în această ţară, "înainte ca aceasta să devină cea mai gravă criză umanitară de pe suprafaţa globului".

George Clooney, tatăl său Nick şi un alt activist ar fi ignorat trei avertismente ale poliţiştilor, care îi somau pe protestatari să părăsească zona, şi au fost escortaţi încătuşaţi spre o dubă a Serviciilor Secrete, afirmă Reuters.

Potrivit site-ului TMZ.com, actorul american ar fi fost arestat pentru că ar fi depăşit intenţionat o bandă de protecţie instalată de poliţia americană în faţa ambasadei, iar acest fapt reprezintă o infracţiune în legislaţia americană. Deşi George Clooney a fost arestat de agenţi în uniformele Serviciilor Secrete, actorul a fost transportat apoi la o secţie de poliţie din Washington.

Starul hollywoodian a efectuat recent o vizită în Kordofan de Sud, o regiune administrativă a Sudanului, unde luptele dintre armata guvernului central de la Khartoum şi forţele rebele, favorabile unei alipiri la Sudanul de Sud, au determinat înfometarea populaţiei locale. La întoarcerea în Statele Unite, marţi, George Clooney a declarat că forţele armate sudaneze comit "crime de război" prin atacarea civililor din această regiune.

Surse apropiate lui George Clooney au declarat pentru TMZ că actorul este fericit că a fost arestat, deoarece în acest mod atrage atenţia asupra seriozităţii acestei crize. Recent, Clooney a filmat un scurtmetraj documentar despre situaţia din Sudan, pe care l-a lansat pe EnoughProject.com.

Organizaţia Naţiunilor Unite estimează că în Sudan au murit aproximativ 300.000 de persoane, iar 2,7 milioane sunt refugiaţi, de la începutul conflictului din Darfur, în 2003.