George Haber, singurul milionar orădean din Sillicon Valley: "Progresul din Oradea este extraordinar"

Faceţi cunoştinţă cu Gyuri "Dumnezeu". Aşa l-a supranumit BIHOREANUL în 2006 pe unul dintre cei mai de succes orădeni, care şi-a construit cariera printre geniile IT ale planetei din celebra Sillicon Valley. Nu degeaba, în liceu, când un profesor scos din fire de obrăznicia lui l-a întrebat cine se crede, Gyuri i-a răspuns cu tupeu: "Dumnezeu!".

Fiul unei supravieţuitoare a lagărului de la Auschwitz, George Haber, acum în vârstă de 62 de ani, a plecat de tânăr în Israel, unde şi-a făcut studiile în domeniul tehnologiei. Talentul şi ambiţia l-au dus apoi în America, unde la începutul anilor ’90 a lansat prima companie care a creat soluţia ce permitea rularea de filme şi muzică în software, contribuind astfel la dezvoltarea conceptului DVD.

În 2011, Forbes România i-a estimat averea la 200 milioane de dolari, dar Gyuri evită să comenteze cifre. "Nu sunt cel mai bogat român din America, dar nici cel mai sărac", zice el. Orădeanul locuieşte în oraşul Santa Clara din regiunea Sillicon Valley, pe aceeaşi stradă cu miliardarii care au pus bazele Google şi Intel dar, zice el, trăieşte la fel ca atunci când nu avea avere.

Într-un interviu acordat BIHOREANULUI, George Haber vorbeşte despre lumea businessului în IT, despre întâlnirile cu Bill Gates şi Steve Jobs, dar şi despre cât de "extraordinar" arată dezvoltarea Oradiei...

"Şutul în fund"

- Într-un articol publicat de BIHOREANUL acum zece ani, colegii dvs. povesteau că n-aţi fost cel mai cuminte elev…

- Îmi place să cred că eram obraznic, dar în sensul bun. Puneam întrebări, ceream explicaţii. Eram foarte bun la electronică, chimie, matematică, la toate materiile tehnice. Pe vremea aceea, un elev cuminte era unul care nu scotea niciun cuvânt şi făcea ce i se spune.

- Imediat după liceu, deşi trăiaţi boem la Oradea, aţi plecat în Israel. De ce?

- Aici se aplică zicala cu orice şut în fund care e un pas înainte. Dacă eşti optimist! Cum nu aveam note bune la purtare, directorul liceului (n.r. - Liceul Industrial pentru Construcţii de Maşini) şi proful de desen tehnic m-au lăsat corigent. Aş fi terminat clasa a XII-a în toamnă, nu aş fi putut da la facultate şi m-ar fi înrolat în armată. Pe atunci, preşedintele american Jimmy Carter acordase României clauza naţiunii favorizate, însă cu condiţia să lase un număr de minoritari să plece în străinătate. Aşa s-au aliniat stelele: eu voiam să plec, iar România voia să lase oameni inutili să plece. În loc să lase un doctor evreu, au preferat să renunţe la un papă-lapte.

- Cum priviţi acum decizia de a emigra?

- Plecarea a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. M-a scos din viaţa uşoară de acasă. De altfel, tot ce e uşor nu aduce succes. Scoţându-mă din gaşca de prieteni, din cântatul cu Adrian Pintea şi din discoteca ARLUS, practic dintr-o viaţă de trubadur, şutul în fund m-a pus pe o traiectorie tehnică.

- Ce aţi făcut în Israel?

- Am studiat la Institutul de Tehnologie din Haifa. După facultate, m-au luat în armată. Experienţa mea acolo a fost ciudată, aş putea spune ca aceea a soldatului Svejk. Printre altele, eram inginer de calculatoare pentru un calculator care nu exista în realitate.

Ofensat de Bill Gates

- În Statele Unite când şi cum aţi ajuns?

- Înainte să încep stagiul militar în Israel am lucrat la o companie de aparatură medicală. Curios şi nesubordonat, nu am acceptat soluţiile propuse de ceilalţi ingineri şi am îmbunătăţit tehnologiile folosite. Acolo am întâlnit diverşi experţi în tehnologie, iar unul m-a contactat după ce a plecat în State, spunând că are nevoie de oameni ca mine la noua lui companie. Era prin 1987.

- Curând aţi început să vă afirmaţi în Sillicon Valley, deţinând funcţii importante în companii ca SUN Microsystems şi Sillicon Graphics. Cum a fost drumul spre succes?

- La prima companie m-am împrietenit cu alţi ingineri care, nu după mult timp, au fondat SUN MicroSystems. Între co-fondatori sunt unii din cei mai celebri oameni din Sillicon Valley, cum ar fi Andy von Bechtolsheim (n.r. - azi deţinătorul unei averi de 3,8 miliarde de dolari), care ulterior a şi investit în prima mea companie. Lecţia este că, dacă te distingi în domeniul în care lucrezi, nu va trebui să-ţi cauţi niciodată un job. Vor veni foştii colegi să te caute.

- La începutul anului 1993 aţi înfiinţat primul start-up, CompCore Multimedia, pe care aţi vândut-o, împreună cu ceilalţi acţionari, cu 80 milioane de dolari. Care a fost ideea?

- În anii ’90, calculatoarele deveneau tot mai puternice, iar conţinutul începea să se digitizeze, se putea face trecerea de la casetele video (VCR) la formate digitale. Am fost prima companie care a permis unui calculator să cânte sau să ruleze filme în software. Am licenţat soluţia şi am vândut-o producătorilor de calculatoare, de plăci audio şi de grafică. Am devenit extrem de profitabili. Lucram cu Microsoft, cu Intel. Nu am inventat DVD-ul în sine, dar am fost primii care au implementat standardul DVD în software.

- E adevărat că Bill Gates a încercat să vă cumpere?

- Da, am avut o întâlnire la Microsoft în care mi-a spus că vrea să ne cumpere, dar mi-a făcut o ofertă extrem de mică, practic o glumă. Mi-a spus totodată că, dacă vrea, ne poate distruge. Nu am mai continuat discuţia. Poate l-am prins într-o zi proastă...

Lecţii de la Steve Jobs

- În ultimii 20 de ani aţi pornit, dezvoltat şi tranzacţionat numeroase companii de succes, inclusiv GigaPixel, care s-a vândut cu 180 milioane de dolari. Aţi avut şi eşecuri?

- Da, Cresta Tech, o companie în care nu mai sunt implicat. Lucram acolo la un sistem care să transforme orice calculator sau telefon mobil în receptor digital de radio şi televiziune. La vremea aceea (n.r. 2005-2006), ideea era genială. Pe parcurs ne-am lovit de diverse obstacole şi am terminat produsul cu întârziere de vreo doi ani. Între timp se schimbase paradigma de consumare a media şi nimănui nu i-a mai păsat de televiziune. Soluţia noastră genială devenise inutilă.

- Cresta Tech vă leagă, însă, de o întâlnire cu Steve Jobs, co-fondatorul Apple. Ce impresie v-a lăsat?

- La un moment dat am prezentat produsul Cresta Tech unui vicepreşedinte de-al lui, căruia i-a plăcut. L-a chemat şi pe Jobs să i-l prezinte. Jobs s-a uitat la el şi i-a spus: "Why the fuck" aş ajuta eu oamenii să aibă acces la conţinut de pe televizor când businessul nostru e să vindem conţinut pe I-Tunes? Ar fi trebuit să-mi dau seama atunci că acesta va fi viitorul. Este, însă, şi asta o lecţie. Cu succesele ne mângâiem pe cap, dar din eşecuri învăţăm. Unul din fondatorii Google are o vorbă: "Fail fast!", adică "eşuează rapid". Timpul e singurul lucru pe care nu-l poţi recupera, iar anii creativi sunt limitaţi.

- Ştim că de ceva vreme sprijiniţi diverse start-upuri prin compania Cresta Fund. Cum aţi făcut pasul de la creator la mentor?

- În orice sport, că eşti Nadia Comăneci ori Mike Tyson, există o perioadă în care poţi să devii campion, apoi acest lucru devine tot mai greu. Aşa e şi în tehnologie. De câţiva ani am trecut la o poziţie de antrenor în loc de cea de boxer. Contribui, cu experienţa mea, cu bani, cu talentul de a vedea cum trebuie organizate lucrurile, la diverse proiecte.

- Care e cel mai nou proiect pe care-l sprijiniţi?

- De câteva luni sunt implicat într-un proiect privind realitatea virtuală. Înţeleg puterea de adicţie a acestor sisteme. Compania pe care o sprijin creează o realitate nouă. Nu pot să dau deocamdată mai multe detalii, dar cred că proiectul va fi un "killer".

"Trăiesc ca atunci când nu am avut bani"

- Aţi avut funcţii de conducere în companii IT româneşti de succes, precum BitDefender şi InterAKT, achiziţionată ulterior de Adobe. Cum vedeţi mediul de afaceri din ţară?

- Ştiu că România e un loc cu un talent extraordinar de oameni tehnici, în special axaţi pe software. Faptul că suntem un popor cu o imaginaţie superbă, cu poeţi şi artişti, e unul dintre motivele pentru care suntem foarte buni la a scrie software. Ajută şi faptul că în şcoală s-a pus accent pe matematică.

- În 2011 Forbes vă estima averea la 200 milioane de dolari. Cum vedeţi relaţia între oameni şi bani?

- Eu cheltuiesc şi acum la fel ca atunci când nu aveam bani. Ştiu milionari şi chiar miliardari care-mi sunt prieteni sau vecini şi trăiesc şi acum ca atunci când nu au avut bani. Acesta este modelul american al oamenilor care au făcut avere din tehnologie. Altfel, rişti să devii sclavul banilor. Le-am explicat celor care m-au întrebat câţi bani am că nu asta e important. Cinstit, nu sunt nici pe departe cel mai bogat român din America, dar nu sunt nici cel mai sărac. O duc bine. Niciodată nu am făcut ceva pentru bani, ci din pasiune.

- Spuneaţi că aceeaşi mentalitate o au şi alţi oameni de afaceri din Sillicon Valley…

- Da, locuim pe aceeaşi stradă cu fondatorul şi preşedintele Intel, Andy Grove, în aceeaşi zonă cu co-fondatorul Google, Sergey Brin. Dacă te plimbi pe acolo ai şanse să te întâlneşti cu Larry Paige de la Google, cu Tim Cook de la Apple. Oamenii ăştia trăiesc într-o atmosferă plăcută, fără bodyguarzi, fără nebunie...

- Chiar aşa, cum arată o zi din viaţa lui George Haber?

- Dimineaţa îmi duc una din fetiţe, care are 9 ani, la şcoală. Apoi fie mă duc la birou, fie lucrez de acasă. De multe ori stau la proiecte până la miezul nopţii. Iau o pauză când e momentul să-i facem baie fetiţei celei mici, de 3 ani. Cum soţia mea e tot româncă, de lângă Iaşi, vorbim acasă româneşte, să ne asigurăm că o învaţă şi fetele. Când am timp, mă uit la filme SF. Mă preocupă un lucru. Oare oameni ca Jules Verne sau creatorii Star Trek au prevăzut viitorul sau, prin fanteziile lor, au inspirat oamenii din IT să creeze ceea ce ei au imaginat?

Şi-a făcut singur... nepoţi

- Aveţi şi copii mari. Vă urmează vreunul pasiunea?

- Am trei copii mari din prima căsătorie, un fiu de 32 de ani, o fiică de 28 şi un băiat de 18, plus cele două fetiţe cu a doua soţie. Cum copiii mei nu mi-au făcut nepoţi, mi-am făcut singur, îmi place să glumesc. Revenind, copiii sunt pasionaţi de tehnologie, cel mare fiind implicat în industria de printere 3D. Totuşi, simt că nu au foamea pe care o aveam eu.

- Cât de des vizitaţi Oradea? Cum vedeţi oraşul după atâţia ani?

- Am fost în urmă cu trei ani la Oradea, la întâlnirea de 40 de ani de la terminarea liceului. Urmăresc şi online progresul din Oradea şi pare extraordinar. Probabil că dacă locuieşti acolo nu observi, dar este extraordinar cât de frumos se reconstruieşte oraşul, cât de multă viaţă, culoare şi entuziasm există. Sunt foarte mândru că e aşa!

- V-aţi gândit vreodată la afaceri în Oradea?

- Ca principiu de business nu-mi place să investesc în ceva ce e departe. Pentru mine a investi înseamnă a te implica. Trebuie să fii acolo.

- Vă mulţumesc că aţi acceptat să povestiţi din nou, după zece ani, cu BIHOREANUL.

- Mulţumesc şi eu. Sper să inspirăm tineretul că se poate. Tot ce trebuie să ai este un vis şi ambiţie. A, şi să ştii când să te dai la o parte şi să începi altceva...