Actorul Gerard Butler nu poate să o uite pe frumoasa Mădălina Ghenea. Dovada? Noua sa iubită seamănă izbitor cu românca!

Aflat în Sydney, Australia, din luna martie, pentru filmările peliculei "Gods of Egypt", Gerard a fost fotografiat cu o tânără care are trăsături similare cu Mădălina, în timp ce se plimbau pe o plajă. Cei doi s-au simţit excelent unul în compania celuilalt şi s-au sorbit din priviri tot timpul. Butler şi partenera lui s-au amuzat copios împreună, iar la un moment dat, actorul a luat-o de mână şi a încercat s-o îmbrăţişeze.

Gerard Butler şi Mădălina Ghenea au avut o relaţie cu năbădăi, începând din mai 2012 până în iulie 2013. Actorul scoţian a venit în România pentru româncă, dar vizita pe meleagurile mioritice le-a pus capac. Din ianuarie 2014, Mădălina a avut până recent o legătură cu actorul Michael Fassbender (36 de ani).