Germania a câştigat Cupa Mondială la fotbal, după 24 de ani. Nemţii au învins reprezentativa Argentinei cu 1-0, într-un meci ce a părut că a pus faţă în faţă două forţe egale.

Partida a avut nevoie de prelungiri, de parcă ar fi pus faţă în faţă două echipe egale ca forţă. De altfel, niciuna dintre echipe n-a prea avut faze spectaculoase la poartă.

Eroul Germaniei a fost tânărul Mari Gotze, care a înscris în minutul 113. În minutul 30, Gonzalo Higuain a marcat pentru Argentina, însă golul nu a fost validat pe motiv de ofsaid.

Potrivit Mediafax, la partida de pe arena Maracana au asistat preşedintele Braziliei, Dilma Roussef, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, preşedintele FIFA, Joseph Blatter, preşedintele UEFA, Michel Platini şi alţi demnitari, precum şi Pele, David Beckham, Kaka, Lothar Mathaus, Fabio Cannavaro, Ashton Kutcher sau Mick Jagger.

Germania este prima echipă europeană care se impune pe tărâm american, fiind pentru a treia oară consecutiv când titlul mondial este câştigat de o selecţionată din Europa.

Germania a mai câştigat titlul mondial în 1954, 1974 şi 1990.