Clădirea Primăriei Oradea va fi iluminată în verde sâmbătă, între orele 20:00 şi 21:30, ca parte a campaniei internaţionale "Light Up For Mito". Evenimentul are loc în cadrul Săptămânii Mondiale de Conştientizare a Bolilor Mitocondriale, care se desfăşoară în perioada 15-21 septembrie.
Campania "Light Up For Mito" presupune iluminarea în verde, culoarea simbolică a iniţiativei, a unor clădiri şi monumente emblematice din întreaga lume. România se alătură prin iluminarea Palatulului Victoria, Palatului Parlamentului, Operei Naţionale din Bucureşti, primăriilor din Iaşi, Sibiu, Râmnicu Vâlcea şi, bineînţeles, Oradea.
Reprezentanţii Primăriei Oradea au transmis printr-un comunicat de presă că acest gest arată solidaritatea cu pacienţii şi familiile afectate şi atrage atenţia asupra necesităţii de sprijin şi cercetare în domeniu.
Bolile mitocondriale sunt afecţiuni genetice rare care apar atunci când mitocondriile, structurile celulare care produc energia necesară organismului, nu funcţionează corespunzător. Statisticile arată că una din 5.000 de persoane este afectată de o astfel de boală, iar la fiecare 30 de minute se naşte un copil care va dezvolta o astfel de afecţiune până la vârsta de 10 ani.
În România, campania este organizată de Asociaţia "Prietenii lui Ştefi", fondată în 2018 de părinţii unui copil diagnosticat cu Sindromul Leigh, cea mai frecventă formă de boală mitocondrială la copii.
Antonia Dobai,
studentă la Jurnalism