Efectele valului de cumpărături de Black Friday încep să se vadă în cartierele orădene: cutii de carton sau folii de plastic de mari dimensiuni sunt abandonate ilegal lângă țarcuri sau insulele ecologice. Iar faptul că intrăm în luna cadourilor va contribui, cel mai probabil, la amplificarea acestui fenomen.

Gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, în special în cartierele de blocuri, duce rapid la aglomerarea și murdărirea spațiilor comune de depozitare, drept urmare RER Vest oferă câteva sfaturi utile.

Cartoane fără plastic și pliate

Cartonul este, de departe, cel mai comun deșeu voluminos rezultat din cumpărăturile online sau din magazine. Cutii de televizoare, de electrocasnice sau de jucării ocupă un spațiu pe măsură, de aceea dezasamblarea lor este obligatorie.

După ce materialele plastice au fost dezlipite, cutiile de carton trebuie pliate, rupte sau tăiate, astfel încât să încapă în pubele sau prin trapele containerelor de la blocuri. Chiar dacă implică puțin efort, gestul înseamnă în primul rând respect pentru concetățeni: o cutie pliată ocupă o mică parte din volumul său inițial, va fi mai ușor de transportat și, astfel, va „păstra” loc în utilaje și pentru deșeurile vecinilor. 

RER Vest le reamintește orădenilor și că hârtia și cartonul impregnate cu grăsime, ulei sau resturi alimentare nu pot fi reciclate, ci trebuie depuse în pubela neagră, pentru resturi reziduale. 

Ce facem cu polistirenul?

Adesea, cutiile de carton vin la pachet cu deșeuri de plastic voluminoase, cum ar fi ambalaje de protecție (folia cu bule, folia stretch), material de umplutură (fulgii de polistiren) și diverse componente de plastic.

Foliile și pungile se colectează împreună cu celelalte deșeuri de plastic (PET-uri, flacoane) și pot fi introduse într-o pungă de plastic mai mare și legate la gură, pentru a nu fi luate de vânt și a nu bloca mașina de colectare. 

Fulgii de polistiren folosiți ca protecție în ambalaje se depun în pubela galbenă, împreună cu deșeurile din plastic și metal. 

În cazul unor ambalaje foarte mari de carton și polistiren, cea mai eficientă metodă este să fie transportate la Centrele de Aport Voluntar (CAV) din Oradea, de pe străzile Thurzó Sándor și Uzinelor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!