Rezultatele obţinute de FC Bihor în partidele disputate pe teren propriu (0-0 cu Voinţa Sibiu şi 0-2 cu CS Mioveni) l-au determinat pe finanţatorul clubului orădean, Marius Vizer, să caute înlocuitor pentru antrenorul Gheorghe Ghiţ.

Marţi, cu ocazia meciului de verificare dintre FC Bihor şi DVSC Debrecen, scor 0-0, partida a fost urmărită şi de către antrenorul Adrian Falub, care a părut mulţumit de prestaţia jucătorilor orădeni.

"Este doar un meci de pregătire, dar mi-a plăcut atitudinea jucătorilor orădeni. Sunt fotbalişti tineri, de perspectivă, dar este prematur să mă pronunţ", a spus Falub.

Deocamdată nu s-a ajuns la nici un acord ferm între Marius Vizer şi Adrian Falub, negocierile urmând să continue şi în zilele următoare.

Adrian Falub are la activ două promovări în Liga I cu Unirea Alba Iulia şi FCM Târgu Mureş.