În biroul său notarial din Tinca, Dan Liviu Boeriu scrie o declaraţie pentru un client analfabet, care poate nici măcar nu pricepe demersul birocratic. Pentru o secundă, notarul e întrerupt de sunetul discret al unui "memento" din telefon: trebuie să răspundă unui e-mail trimis de scriitorul Horia-Roman Patapievici.

Scena e reală şi a fost povestită BIHOREANULUI de protagonist, care în viaţa profesională rezolvă probleme notariale, iar în timpul liber citeşte şi emite opinii despre cărţile lecturate. Dan a devenit cronicar de carte din dorinţa de a deschide şi altora apetitul pentru literatură, captând rapid atenţia literaţilor români. Cei mai importanţi scriitori l-au invitat la lansările de carte, unii i-au devenit prieteni şi-l îndeamnă să devină el însuşi autor. O dată a şi făcut-o, scriind alături de Teodor Baconschi o carte în care a analizat chipurile ce populează România post-decembristă...

Avem nevoie de ficţiune

Bihorenii preocupaţi de noutăţile literare ştiu cine este Dan Liviu Boeriu. Născut în Salonta, fiu al fostului parlamentar PNL Valeriu Boeriu, bărbatul de 38 de ani are propriul renume, în ultimul deceniu publicând numeroase cronici literare în reviste de profil.

Obişnuit de mic să citească, urmând modelul părinţilor care mergeau în vacanţe cu sacoşe pline de cărţi înghesuite în portbagaj, Dan are în continuare plăcerea afundării într-o carte bună. "Creierul nostru, cred eu, nu e făcut să trăiască doar ceea ce putem percepe cu simţurile, suntem creaţi în aşa fel încât avem nevoie de lumi paralele. Literatura e cel mai facil mod prin care poţi să ajungi acolo. Citeşti şi te transpui într-o viaţă concentrată, la care tu nu ai acces", spune el.

Totuşi, nu şi-a dorit să se facă scriitor, ba nici cronicar nu se gândea că va fi. În liceu visa la o carieră de profesor de română şi engleză, până când, mai pragmatici, părinţii l-au convins că are nevoie de o meserie mai bănoasă. A studiat Dreptul la Timişoara şi s-a făcut notar, azi având propriul birou în Tinca. "N-aş fi fost un avocat bun, n-am răbdare să construiesc o argumentaţie", mărturiseşte el. Acelaşi motiv îl invocă şi când explică de ce nu scrie romane.

"Un cititor onest"

Convins că oamenii de azi s-au îndepărtat de literatură pentru că o consideră doar o materie de studiu în şcoală - şi "aşa cum nu mai faci reacţii chimice acasă, nu mai trebuie nici să citeşti" - în 2008 şi-a făcut un blog, "Cu cărţile pe faţă", unde în timpul liber a scris despre volumele citite, lăudându-le pe cele care i-au plăcut şi recomandând evitarea celor de o calitate îndoielnică. "Mă gândeam că, dacă există oameni pe care să-i conving să citească, sunt mulţumit".

Scrierile sale au atras atenţia publică şi, după vreun an, a fost invitat să scrie în reviste literare. Benevol, a semnat în reviste precum "România literară", "Familia", "Poesis Internaţional". "Nu simţeam că fac cronică literară, sună şi aiurea să spui că un notar face cronică literară. Fac cronică de întâmpinare. Un cititor onest faţă de el însuşi spune ce crede despre o anumită carte", crede Dan. Cel mai probabil, această onestitate i-a determinat de-a lungul anilor pe numeroşi prozatori şi poeţi să-i transmită producţiile, în speranţa că vor obţine o confirmare.

Tocmai pentru că n-are pretenţia unui cronicar autentic, a fost surprins acum şase ani, când reprezentanţii Cărtureşti l-au invitat să modereze o întâlnire cu Andrei Pleşu. "Am acceptat, să nu fiu nepoliticos, dar eram convins că nu se va întâmpla. De ce ar accepta Pleşu să se întâlnească cu mine?". Întâlnirea a avut loc la Bucureşti, şi a fost una din seria de evenimente botezate "Cercul", un fel de cenacluri literare moderne.

Cu "granzii"

Pe rând, cronicarul a conversat cu cei mai importanţi scriitori români contemporani: Ana Blandiana, Alex Ştefănescu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Mircea Cărtărescu. Acesta din urmă a fost atât de entuziasmat de dialog încât l-a invitat apoi pe orădean să vorbească la lansarea integralei sale poetice. "Mi-a spus că dacă nu pot sau nu vreau să mă duc, nu se supără. Cum să nu vreau sau să nu pot? I-am spus că nu eu îi fac o favoare, ci el mie", zice Dan.

Cea mai recentă ediţie a "Cercului" pe care a moderat-o a avut loc pe 23 octombrie, prima după izbucnirea pandemiei Covid, invitat fiind Radu Paraschivescu (foto), un scriitor care analizează cu mult umor realitatea românească. "Pentru mine, probabil a fost şi ultima, atât din cauza Covid, cât şi pentru că nu mai am timp", zice Dan. Căsătorit şi tatăl unei fetiţe, nu mai poate pleca aşa uşor.

Altfel ar fi stat lucrurile dacă reuşea să aducă "Cercul" la Oradea, un oraş pe care mulţi scriitori îl percep ca pe un "capăt de linie". Convins că sunt orădeni interesaţi de întâlniri cu scriitorii contemporani, Dan a încercat să mute dialogurile aici, măcar sporadic, însă n-a găsit finanţatori.

Anatomia ratării

Chiar dacă, pe când avea vreo 9 ani, a scris o continuare pentru "Cei trei muschetari" şi o alta pentru scenariul celebrului serial "Dallas", Dan nu şi-a pus problema să devină romancier. "Mama mea a avut intenţia să le pună bine şi aşa de bine le-a pus că nu le-am mai găsit niciodată. Operele mele inedite s-au pierdut", povesteşte el amuzat.

politicianul Teodor BaconschiÎn schimb, în urmă cu patru ani, a lansat o carte scrisă împreună cu antropologul, diplomatul şi politicianul Teodor Baconschi (foto), fost ministru de Externe. "Anatomia ratării - Tipuri şi tare din România postcomunistă", publicată la Editura Humanitas, redă un dialog între cei doi co-autori despre "chipuri" întâlnite prin ţară, precum "Ecologistul, "Indignatul", "Ţoapa & cocalarul", "Jurnalistul" ori "Omul politic".

"Ne ştiam de pe Facebook, i-am propus să facem o analiză a societăţii româneşti la 25 de ani de capitalism şi, spre surprinderea mea, a zis "da". Cartea s-a născut pe mail, ne-am întâlnit faţă în faţă abia la lectura publică de dinaintea lansării", spune Dan. La lansare, Dan C. Mihăilescu a spus că regretul său e că aceste cărţi nu ajung niciodată la destinatari. "Vorbeam şi cu Radu Paraschivescu despre asta: scrii despre mârlani, cocalari şi ţoape, dar din păcate nu citesc ei, să-şi mai deschidă ochii că nu e OK să conduci Mercedesul în şlapi sau să mergi la ştrand cu lanţul de aur la gât", zice autorul.

Deşi încurajat de scriitori mari, Dan nu crede că va mai scoate vreo carte şi nici cronici nu ştie când va mai scrie. "Când am timp liber, prefer să citesc", spune el. Până atunci, curioşii îi pot căuta scrierile deja publicate. Fireşte, dacă au curiozitatea să descopere şi alte lumi.


PREVIZIUNI SUMBRE
Enervat de conspiraţionişti

Tipologia conspiraţioniştilor, abordată şi în cartea scrisă cu Teodor Baconschi, îl exasperează pe Dan Liviu Boeriu. Păţit el însuşi, în vară infectându-se cu Covid, este enervat de românii convinşi că pandemia ar fi un complot, de care Facebook-ul e plin. "Confundă dreptul la liberă exprimare cu pretenţia ca opinia lor să fie considerată adevărată. Mă enervează foarte tare când văd cu cât aplomb spun tâmpenii mai mari decât ei".

Negaţionişti şi conspiraţionişti au intrat şi în biroul său notarial şi s-a convins că raţiunea nu încape în dialogul cu aceştia. "I-am întrebat cine m-a plătit pe mine şi cât ar fi trebuit să-mi dea ca să nu lucrez două săptămâni. M-au crezut că nu am primit bani, dar au rămas cu convingerea că am primit un rezultat pozitiv ca să crească statisticile, pentru că se vrea falimentarea României. Când îi întrebi cine vrea asta, nu ştiu...".

Tocmai de aceea, Dan crede că viaţa post-pandemie e încă departe. "Oamenii nu înţeleg gravitatea situaţiei, care nu constă în faptul că vom muri toţi de Covid, ci că, dacă ne îmbolnăvim toţi deodată, nu are cine să ne trateze şi unde. Va fi colaps în sistemul medical. Finalul va fi mult mai târziu şi mult mai tragic".


"Citesc BIHOREANUL, pentru că încercaţi să ţineţi standardele ridicate. Îmi place mult felul în care voi prezentaţi lucrurile, se simte plăcerea de a povesti. Alte ziare nu citesc, mi se par aride. Uneori, articolele voastre ţin în priză cititorul, e ca şi cum te uiţi atent la un film bun pe Netflix"

Dan Liviu Boeriu